Get Adobe Flash player

Marcel Vela va raspunde de liberalii din zona de vest

CARANSEBEŞ – Primarul Caransebeșului a fost ales miercuri de Biroul Politic al PNL vechi vicepreședinte regional pe zona Banat, având rolul de a gestiona relația dintre filiale și centru, dar și de a se preocupa de bunul mers al fuziunii cu PDL.
Potrivit conducerii centrale a PNL, cei opt vicepreședinți aleși miercuri pentru fiecare zonă de dezvoltare trebuie să urmărească respectarea strictă a deciziilor Consiliului Național de la Pitești, deciziile luate acolo nefiind facultative. Nu în ultimul rând, în Banat, Marcel Vela se va implica și în organizarea și pregătirea anului electoral 2016, urmând să coordoneze cele patru filiale din vestul ţării: Caraş-Severin, Timiş, Arad și Hunedoara.

„Este o nominalizare care mă onorează, dar în același timp mă și obligă, mai ales că urmează un an electoral agitat. Nu este niciun premiu, niciun galon sau vreo mare autoritate care să lezeze orgoliul vreunui alt lider liberal din alte județe. Este pur și simplu muncă, muncă și iar muncă pentru un nou restart politic. Lumea vrea o altfel de politică în România și cred că, în primul rând în Banat, organizându-ne impecabil, putem reuși împreună să avem o altă șansă de dezvoltare regională”, a precizat Marcel Vela.

Sursa:  http://www.caon.ro/marcel-vela-va-raspunde-de-liberalii-din-zona-de-vest/1570720

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*