Telenovela Marchesi la final

Telenovela Marchesi la final

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – În pericol de a rata o investiție importantă, afaceriștii de la Marchesi au jucat după cum le-a cântat PSD, chiar dacă în urmă cu o lună administratorul firmei avea o părere nu prea bună despre social-democrați.

A treia oară a fost cu noroc în Consiliul Local Caransebeș pentru firma Marchesi care, pentru a nu-și pune în pericol o investiție de mai bine de 1 milion de euro, a mai redus din pretențiile cu care s-a prezentat inițial în fața legislativului caransebeșean. Mai precis, față de 10 mii de metri pătrați de teren cât ceruse în prima fază pentru a realiza un bazin de decantare ape pluviale și rezerva de apă în caz de incendii, parcări și spații verzi, Marchesi a ajuns să se mulțumească doar cu a zecea parte, adică o mie de metri pătrați. În aceste condiții, proiectul prin care terenul micșorat se scoate la licitație a fost aprobat de toți consilierii locali, inclusiv de cei ai PSD.

„Și în cazul Marchesi au încercat (consilierii PSD – N.R.) să pozeze în salvatorul și susținătorul acestei investiții prin acea mie de metri pătrați care acum a fost suficientă, așa cum afirmau și reprezentanții Marchesi. Dacă vreți părerea mea, reprezentanții acestei firme au acționat oarecum inconstant, pentru că la început au avut o poziție, după care au văzut că investiția se clatină prin blocarea vânzării terenului de către consilierii PSD și au cedat până la a obține această mie de metri pătrați. Este problema firmei respective, noi am votat și pentru această suprafață, la fel cum dacă vom considera că va fi un investitor serios vom vota de fiecare dată în sprijinul unor vânzări de terenuri care să creeze investiții valoroase în Caransebeș”, a precizat primarul Felix Borcean.

Acesta nu a ascuns faptul că a purtat discuții atât cu reprezentanții Marchesi, cât și cu cei ai PSD, pentru a se depăși blocajul care punea în pericol investiția. „Au fost negocieri, dar depinde ce înțelegem prin spatele ușilor închise. Eu am fost destul de transparent, nu am ascuns niciodată că am avut discuții și cu reprezentanții PSD, și cu cei de la Marchesi, nu a fost nimic secret. Poate că așa și este normal, să discuți și cu partea adversă, eu mi-am declarat tot timpul disponibilitatea de a discuta, pentru că toate discuțiile acestea nu sunt în favoarea unuia sau altuia dintre grupurile din CL, ci până la urmă în favoarea dezvoltării municipiului Caransebeș”, a mai adăugat edilul.

Rămâne acum de văzut acum dacă și investitorul va respecta planul de extindere a afacerii, cu cel puțin dublarea numărului actual de angajați, de la 32 la 64 în acest an, și apoi până la 100 de angajați, așa cum anunța la finele lunii aprilie 2017.

Sursa: http://www.caon.ro/telenovela-marchesi-la-final/1843513