Megalansare liberala

Megalansare liberala

Scris de Ionel Ivaşcu – REŞIȚA – Peste 800 de membri de partid din judeţ şi din ţară, alături de primarii liberali din judeţ şi de simpatizanţi au participat la lansarea candidaţilor PNL pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Evenimentul, desfăşurat la Casa de Cultură, s-a bucurat de prezenţa preşedintelui PNL, Alina Gorghiu, a preşedintelui şi vicepreşedintelui filialei judeţene, Marcel Vela, respectiv Valeria Schelean şi a candidaţilor PNL pentru Parlament.

Partidul vrea opt spitale regionale şi o infrastructură sanitară peste tot în ţară. Proiectul intitulat „Casa medicului” prevede ridicarea a 900 de imobile în mediul rural şi în urbanul mic, unde medicii să locuiască şi să facă analize primare celor care au nevoie. De asemenea, PNL se pronunţă pentru dezvoltarea în România a învăţământului dual, inexistent în opinia preşedintelui Alina Gorghiu. PNL a implementat programul „şcoală după şcoală” în 30 de unităţi de învăţământ, însă îl vrea generalizat în tot învăţământul primar.

Conform Alinei Gorghiu, programul de guvernare al PNLpropune şi diminuarea cu 50% a taxelor şi generalizarea cotei unice la 16 % în ce priveşte TVA şi contribuţiile pe muncă. De asemenea, partidul prezintă legea salarizării în domeniul bugetar. Aceasta cuprinde o grilă echitabilă şi principii prin care salariile pot creşte în mod sustenabil în patru ani de zile la un procent de 30%.

„Niciodată acest partid n-a avut o listă de candidaţi mai bună, mai integră şi mai profesionistă ca acum, când are oameni a căror pregătire îi recomandă pentru a fi în Parlament. Ne dorim o Românie cu o administraţie liberală, care să poată oferi bunăstare sustenabilă. Noi îl propunem ca prim ministru pe Dacian Cioloş, o alegere care înseamnă onoare, onestitate şi creştere economică în 2016 de 6%”, a încheiat preşedintele PNL.

Guvernare în 100 de puncte

Liderul liberalilor din judeţ, Marcel Vela, a vorbit şi despre alte ţinte al viitoarei guvernări liberale. PNL vrea acordarea de facilităţi pentru angajatori, credite fără dobândă pe termen lung pentru tineri, stimulente financiare pentru cei care vor să studieze, soluţii legale şi oneste pentru a-i stimula fiscal pe cei care finanţează sportul, dezvoltarea de politici energetice, susţinerea agriculturii, stoparea migraţia medicilor, creşterea salariilor până la dublarea lor pentru toţi angajaţii din sănătate şi educaţie, creşterea numărului absolvenţilor de şcoli profesionale, eliminarea impozitului pe pensii, creşterea alocaţiilor pentru copii şi stoparea declinului demografic al României.

„Judeţul este necăjit pentru că a fost prost administrat atât de multă vreme. Îmi doresc să punem umărul la tot ceea ce înseamnă o platformă propusă de viitorul prim ministru, Dacian Cioloş, la tot ceea ce înseamnă programul de guvernare al PNL”, a spus candidatul pentru Senat.

Politica de jos în sus

În opinia primarului Reşiţei, Ioan Popa, aceasta poate fi cheia reuşitei pentru România. „Din ţară au plecat în ultimii 25 de ani peste patru milioane de oameni. Pentru pregătirea unui adult până la nivelul universitar, statul investeşte circa 30.000 de euro. Noi am investit circa 120 de miliarde de euro în aceşti oameni care au plecat şi de care beneficiază alţii care i-au luat gata pregătiţi şi ştiu să-i pună în valoare. E foarte important să oprim acest trend”, a încheiat Ioan Popa.