Metalul Resita – FC Caransebes, un derby al tristetii

Metalul Resita – FC Caransebes, un derby al tristetii

Scris de Marian Cărăvan – REŞIŢA – Cele două echipe cărășene din Liga a II-a de fotbal se întâlnesc sâmbătă în Valea Domanului.

Etapa a cincea a Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a, va aduce față în față cele două reprezentante ale județului Caraș-Severin, într-un meci programat sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 11, pe stadionul „Mircea Chivu“ din Valea Domanului. Două echipe echipe aflate în suferință de puncte, gazdele de la Metalul Reșița pe ultimul loc al clasamentului, fără niciun punct în acest sezon, în timp ce oaspeții de la FC Caransebeș vin după două înfrângeri consecutive.

Metalul Reșița are un început dezastruos de sezon, cu înfrângeri pe bandă rulantă, care au transformat-o în „lanterna roșie“ a clasamentului Seriei a II-a. Cauzele declinului echipei care în ultimele două sezoane s-a bătut la promovare sunt multiple. Desele dispute dintre acționarul majoritar și administrația locală reșițeană, care și-au pasat reciproc responsabilitățile, lipsa unei finanțări corespunzătoare eșalonului secund, imposibilitatea de a face transferuri, nu în ultimul rând chiar atitudinea puținilor jucători rămași în curteaMetalului au dus la acest dezastru de neimaginat. Au fost trase în dese rânduri semnale de alarmă în privința instabilității din Valea Domanului, dar totul a continuat pe aceeași linie, anticipând într-un fel momentul actual în care se află Metalul Reșița. O grupare sportivă părăsită și de puținii suporteri pe care îi avea, aceștia preferând să coboare voit în Liga a IV-a, pentru a fi alături de băieții lui Dan Potocianu, de la CSM Școlar.

În urmă cu doar câteva zile, Marian Pană și-a dat demisia de la Metalul, lăsând vacant postul de antrenor principal, iar soluția găsită de patronul Cătălin Rufă este Eugen Trică, un fost fotbalist la Universitatea Craiova și Steaua București, dar care nu a rupt gura târgului ca antrenor, având însă o atitudine ostilă față de jurnaliștii reșițeni care l-au întâmpinat marți, la sosirea în Valea Domanului. Poate va avea alt comportament după meciul de sâmbătă, la care intrarea va fi 10 lei.

Sursa: http://www.caon.ro/metalul-resita-fc-caransebes-un-derby-al-tristetii/1575388