Get Adobe Flash player

Municipiile carasene raman fara apa

Scris de Antoniu Mocanu – REŞIŢA, CARANSEBEŞ – Cele două municipii ale judeţului vor rămâne marţi, respectiv în noaptea de marţi spre miercuri fără apă.

Potrivit operatorului judeţean AquaCaraş, la solicitarea asocierii Hidroconstrucţia şi Electrosistem – antreprenori ai lucrărilor de reabilitare şi extindere a conductelor de transmisie, reţea de distribuţie şi de canalizare în Reşiţa, finanţate din fonduri de coeziune prin POS Mediu 1 –, furnizarea apei potabile va fi întreruptă la Reşiţa, în data de 11 august, între orele 9.00 şi 21.00. Vor fi afectaţi consumatorii din cartierele Govândari, Câlnic, Triaj şi Calea Timişoarei, după cum ne informează operatorul judeţean.

Lucrările vor fi executate de către cele două firme care au cerut întreruperea, iar operatorul judeţean recomandă cetăţenilor din zonele afectate să-şi facă provizii de apă şi, dacă apar probleme, să apeleze telefonic Dispeceratul Central al AquaCaraş, la numărul 0255/215643.

De asemenea, la solicitarea asocierii Moni Impex, Tehnocer şi HydroCarpaţi – antreprenori ai lucrărilor de reabilitare şi extindere a conductelor de transmisie, reţea de distribuţie şi de canalizare în Caransebeş, finanţate din fonduri de coeziune prin POS Mediu 1 –, furnizarea apei va fi întreruptă la Caransebeş, în noaptea de 11 spre 12 august, între orele 23.00 şi 5.00. Întreruperea este necesară pentru executarea de lucrări de conectare a conductei de apă brută la noua staţie de tratare a apei, acestea urmând să fie realizate de către personalul uneia dintre firmele asociate. În cazul în care apar probleme, operatorul judeţean AquaCaraş pune la dispoziţia celor afectaţi numărul de telefon al Exploatării Caransebeş: 0255/516321.

Sursa: http://www.caon.ro/municipiile-carasene-raman-fara-apa/1561563

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*