Get Adobe Flash player

Nou esec in deplasare pentru Volei Club Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Gugulanii au ajuns la a cincea înfrangere consecutivă în deplasare, după ce au cedat în cinci seturi la CSM București.

Plecați la București fără o piesă de bază, sârbul Cedic,lăsat acasă din cauza unor probleme medicale, caransebeșenii au intrat mai greu în joc. Primul set a fost controlat în totalitate de CSM, avansul de cinci-șase puncte luat în prima parte dovedindu-se de ajuns pentru ca gazdele să-și adjudece primul parțial, 25-19. Elevii lui Pereu au intrat mai hotărâți în setul următor, conducând până aproape de final, când au fost egalați. S-a mers apoi cap la cap, până la 31-31, ambele echipe ratând mingi de set. În cele din urmă, Caransebeșul și-a trecut în cont setul, un as realizat de Dragoș Pavel stabilind scorul final în cel de-al doilea parțial, 33-31 pentru gugulani. Evoluția Caransebeșului a fost și mai concludentă în setul trei, în care bănățenii s-au distanțat la trei lungimi încă de la primul time-out tehnic, iar până la final diferența a crescut la zece puncte, scor 25-15.

Rolurile s-au inversat în cel de-al patrulea act, gazdele arătând într-adevăr că antrenorul bănățenilor, Valentin Pereu, nu s-a înșelat atunci când a avertizat că la București va fi un meci foarte greu. A fost 25-18 în favoarea CSM-ului, și s-a intrat, astfel, în decisiv. Caransebeșul a dat impresia că va câștiga, mai ales că a condus la un moment dat cu 7-4. De acolo însă, gugulanii nu au mai reușit decât trei puncte, față de cele 11 ale gazdelor, scor 15-10 și 3-2 pe seturi pentru CSM București, rămânând astfel fără victorie în deplasare de la începutul lunii noiembrie a anului trecut. Cu punctul obținut în capitală, Volei Club Caransebeș acumulează 25 de puncte și staționează în continuare pe poziția a cincea în Divizia A1. Miercuri, 3 februarie, etapă intermediară în Polivalenta din Pipirig, unde sosește Unirea Dej.

Sursa foto – Facebook

Sursa: http://www.caon.ro/nou-esec-in-deplasare-pentru-volei-club-caransebes/1612341

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*