Get Adobe Flash player

O zi speciala pentru copiii Caransebesului

Scris de Răzvan Mihalcea – CARANSEBEŞ – Sute de prichindei din municipiu, însoțiți de părinți, bunici, educatoare sau învățătoare, au venit încă de dimineață în Orășelul Copiilor din Parcul Teiuș pentru a se bucura de ziua lor.

Plini de entuziasm și veselie, au profitat de soarele de afară și s-au întrecut în jocurile pregătite de Casa de Cultură „George Suru”desene pe asfalt, concurs de biciclete , după care au asistat la teatrul de păpuși, au dansat și au cântat împreună. „Am venit cu doamna (educatoare – n.r.) să desenez pe asfalt și să văd teatrul de păpuși și apoi mergem la film”, ne-a spus Rareș, un băiețel care peste câteva luni va merge la școală, în timp ce de la Iasmina, o puștoaică foarte energică am aflat că „de Ziua Copilului mama m-a adus să mă joc cu alți copii și să văd povestea cu păpușile”. Micuții s-au bucurat și de demonstrațiile Detașamentului de Pompieri din Caransebeș, mașinile de intervenție, sirenele și celelalte dotări stârnindu-le admirația.

Noi toți, ca adulți, avem o responsabilitate față de copii iar astăzi, de 1 iunie, putem să ne bucurăm împreună. Sunt și bunic, nu doar primar, și când mă uit la copiii noștri minunați îmi dau seama că municipiul Caransebeș are un viitor frumos prin acești îngeri care vor duce mai departe destinul cetății noastre. În ultimii 12 ani am încercat să facem ca această zi să fie minunată pentru copiii Caransebeșului. Rămân mereu cu sufletul alături de copii, părinți, bunici, de toți cei care îi învață și îndrumă în viață pe acești copii. Din suflet le doresc copiilor noștri minunați să fie zâmbetul viitorului, le doresc toate binecuvântările din cer. La mulți ani!”, le-a spus și primarul Marcel Vela, prezent pentru câteva minute în mijlocul celor mici. Copiii au primit apoi dulciuri de la organizatori iar petrecerea a continuat, unii dintre ei preferând Cinematograful Luna, unde toate proiecțiile de miercuri le-au fost dedicate.

Sursa: http://www.caon.ro/o-zi-speciala-pentru-copiii-caransebesului/1649837

 

Lasă un răspuns