Get Adobe Flash player

Obiective europene pentru voleibalisti

CARANSEBEŞ – Prim-divizionara Volei Club Banatul Caransebeș nu se mulțumește cu puțin și vizează cupele europene.

Clubul a primit o infuzie financiară consistentă pentru premierea performanței de intrare în elita voleiului dar și pentru noi transferuri, în perspectiva îndeplinirii noului obiectiv pentru sezonul 2014-2015: participarea în cupele europene.

„Vom face transferuri din Serbia, jucători de națională, dar și componenți ai naționalei României, de la diferite cluburi din țară, pentru a întregi lotul în perspectiva participării într-o cupă europeană”, a precizat primarul Marcel Vela. Mai mult, pentru ca bugetul echipei să fie unul și mai bogat, muncipalitatea a aprobat ca Ștrandul Municipal să treacă în administrarea clubului de volei.

„Am venit cu această inițiativă atât în ideea realizării unor venituri proprii pentru creșterea bugetului clubului dar și pentru a organiza un turneu de volei pe plajă în această vară laCaransebeș, având în vedere că în lotul actual avem campioni la volei pe plajă. Mulțumesc consilierilor locali care au aprobat în unanimitate această propunere prin care încercăm să obținem performanțe iar Caransebeșul să fie cunoscut nu doar în România ci și în Europa”, a mai spus edilul de pe Timiș și Sebeș.

Lidia Almăjanu

Sursa: http://www.caon.ro/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*