Pasajul subteran de la Parcul „Dragalina” – o investiţie inoportună şi utopică

Propunerea făcută de consilierul Ilie Buzescu, privind amenjarea unui pasaj subteran în zona Parcului „Gen. Ioan Dragalina”, să unească străzile C.D. Loga şi Nicolae Bălcescu, a stârnit discuţii prelungite în plenul Legislativului local în timpul şedinţei ordinare din 28 februarie. Aşa cum a promis în urmă cu o lună, primarul Marcel Vela a comandat şi a prezentat un studiu de prefezabilitate, astfel încât toţi consilierii să ia cunoştinţă de detaliile tehnice şi economice ale acestei propuneri. În urma dezbaterilor, consilierii au ajuns la aceeaşi concluzie cu cea susţinută de Executiv, potrivit căreia, în prezent, investiţia nu este oportună, ba a fost socotită, de către unii aleşi, drept utopică. Materialul pregătit de Ilie Buzescu n-a reuşit să convingă, chiar dacă aici se făceau referiri la o serie de astfel de construcţii amenajate la Bacău, Iaşi, Craiova sau Timişoara, la faptul că pentru asemenea lucrări se pot accesa fonduri europene, la costurile estimative, la faptul că unele au fost amenajate la numai 5 metri de clădiri de patrimoniu sau la soluţiile pentru evitarea inundării pasajului.

Studiul de prefezabilitate arată că lungimea pasajului şi a celor două rampe de acces ar fi de 345 de metri, iar adâncimea maximă a săpăturii ar trebui să aibă 17 metri. Dincolo de toate acestea, conform memoriului tehnic, costurile s-ar ridica la 11 milioane de euro (nu la 6 milioane, estimate în studiul prezentat de iniţiatorul propunerii), iar fondurile europene se acordă în cazul unui trafic de 24.000 de vehicule în 24 de ore şi dacă au fost depăşite soluţiile clasice de amenajare a intersecţiilor de nivel. Dacă toate aceste piedici ar fi rezolvate, adică clădirile n-ar fi afectate, copacii din parc n-ar fi distruşi, ar exista finanţare şi trafic intens, tot ar mai rămâne multe probleme tehnico-edilitare şi economice. „Noi vom demara un proiect de reabilitare a reţelelor de canalizare din municipiu, proiect aprobat spre finanţare de Comunitatea Europeană. Odată cu demararea lucrărilor la pasajul subteran, toate reţelele de canalizare ce urmează să fie construie, precum şi cele realizate în anii anteriori, dar şi cele de alimentare cu gaz şi alte utilităţi care traversează zona, ar trebui deviate, vor trebui realizate by-pas-uri pe alte străzi, ceea ce ar presupune alte proiecte, alte finanţări. Mai mult, Măsura de finanţare pentru infrastructura de transport şi tot ceea ce ţine de dezvoltarea rutieră urbană a fost închisă, ceea ce ar presupune ca toate cheltuielile să fie acoperite de la bugetul local, fapt imposibil de realizat. Acest pasaj ar ajuta doar traficul intern, municipiul nostru având deja construită şoseaua ocolitoare, motiv în plus să considerăm propunerea nerealizabilă, utopică şi, în mod esenţial, inoportună”, a spus primarul Marcel Vela, care şi-a exprimat speranţa că iniţiatorul propunerii să închidă polemica pe acest subiect.

În discuţiile iscate pe această temă s-au mai făcut referiri la faptul că aceste propuneri, prin care unii consilieri solicită proiecte, costă bugetul local şi pe fiecare contribuabil din Caransebeş, şi că este păcat să se cheltuiască banii de la buget pe proiecte ştiinţifico-fantastice. În concluzie, s-a mai spus că o asemenea soluţie ar fi afectat şi locatarii din zona Centrului civic. Asta, datorită faptului că rampa de acces din str. C.D. Loga, ce ar urma să coboare de la intersecţia cu străzile Mihail Halici şi Eminescu, ar fi împiedicat accesul autoturismelor locatarilor din zonă în curtea blocului, al Ambulanţei şi Pompierilor, în zona grădiniţei din Centrul civic. În altă ordine de idei, ar fi fost păcat să se distrugă vegetaţia parcului istoric şi ar fi fost afectate clădirile de patrimoniu şi statuia generalului Ioan Dragalina. „În acest context, cred că înţelepciunea şi raţiunea au învins, iar Consiliul Local a ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte ideea că un asemenea pasaj nu este nici binevenit, nici realizabil în municipiul Caransebeş”, a mai declarat Marcel Vela. Argumentele prezentate de ambele părţi în timpul şedinţei au reuşit să-i convingă şi pe cei care iniţial s-au arătat încântaţi de propunere. Astfel, consierul Alexandru Stănescu, coleg în PDL cu iniţiatorul ideii, a afirmat în plenul şedinţei că proiectul nu este deloc oportun.

Subiectul nu a fost concretizat prin întocmirea unui proiect de propunere, astfel încât acesta a fost discutat la punctul „Diverse” de pe ordinea de zi a şedinţei, fapt ce nu a presupus supunerea lui la vot.

Carmen SENCO