Get Adobe Flash player

Pasari, animale de rasa, pasiune si zambete

CARANSEBEŞ – Zeci de crescători de păsări și animale de rasă se laudă în aceste zile la Caransebeș cu orătănii și iepurași care de care mai simpatici, spre bucuria copiilor.

Expoziția „Euro Banat” reunește toate cele 11 asociații de profil din Banat dar și din Serbia și Ungaria și vine în fața vizitatorilor cu aproape 1.000 de exponate din 99 de rase. Copiii nu s-au dat duși din fața unor rase precum iepuri Uriaș Gri German sau Marele Belgian, gâște Toulouse, rațe Cayuga sau fazani aurii.

„Este cea mai mare expoziție de acest gen care a fost organizată vreodată la Caransebeș, este multă organizare, este costisitoare, dar și satisfacția e foarte mare când ești campion într-o asemenea expoziție de anvergură, cu foarte multe exponate”, ne-a spus președintele Asociației „Tibiscum Banat”, Vasile Liviu.

Crestele uriașe, penajul multicolor sau blana fină au atras atenția zecilor de micuți care au venit și s-au fotografiat cu păsările și animalele de rasă. Expoziția i-a încântat și pe reprezentanții administrației locale, care au anunțat că vor sprijini organizarea unei competiții naționale de profil la Caransebeș.

„Suntem onorați că această expoziție regională are loc înCaransebeș, aici unde sunt foarte mulți crescători, foarte mulți pasionați de păsări, de animale de rasă, oameni care au început să facă performanță. De exemplu, crescătorii de iepuri din Banat sunt catalogați la nivel național pe primele locuri, ceea ce înseamnă foarte mult pentru această zonă. Suntem alături de acești crescători și anul viitor îi vom ajuta să organizeze aici un Campionat Național, noi credem că acești crescători pot fi promotorii unor inițiative private deosebite”, a declarat și primarul Marcel Vela, mareadmirator de înaripate și îmblănite.

Expoziția va fi deschisă până duminică după amiază iar doritorii pot și achiziționa parte din exponate, în cazul în care buzunarul le permite.

Sursa: http://www.caon.ro/pasari-animale-de-rasa-pasiune-si-zambete/1478144zambete/1478144

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*