Get Adobe Flash player

Politici PNL de preventie in sanatate

Rezoluția privind politica de prevenție în domeniul sănătății a fost adoptată în cadrul Delegației Permanente a Partidului Național Liberal. La şedinţă, din judeţ au participat preşedintele filialei şi vicepreşedinte la nivel naţional al PNL, Marcel Vela, precum şi senatorul Iosif Secăşan şi deputatul Dan Tocuţ.

„România are nevoie de o reformă profundă a sistemului sanitar şi de o strategie pe termen lung în domeniul sănătăţii, ce nu doar să urmărească rezolvarea problemelor curente, ci şi să conducă la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Modul în care este gândit sistemul sanitar în acest moment îl face nesustenabil din punct de vedere financiar, iar zona care consumă cele mai multe resurse este cea a spitalelor. Ca atare,Partidul Naţional Liberal a aprobat rezoluţia potrivit căreia îşi asumă cu prioritate politica de prevenţie, ca parte a reformei sănătății“, se specifică într-un comunicat de presă.

De asemenea, Partidul Naţional Liberal îl mandatează pe ministrul Sănătăţii să susţină introducerea măsurilor de prevenţie, fie în cadrul pachetului de bază de servicii sanitare, fie prin crearea unor programe speciale de prevenție. Totodată, va susţine prin Ministerul Sănătății, precum și prin reprezentanţii săi în Parlament, o nouă legislație în domeniul prevenției. Aceasta presupune fie adoptarea unui nou act normativ, fie introducerea unui capitol special dedicat prevenției în actuala Lege a sănătății.

Rezoluţia mai prevede că PNL va susține reluarea Programului Național de Evaluare a Stării de Sănătate a Populației. Formula finală sub care se vor concretiza măsurile enunțate anterior va fi adoptată după consultări cu organizațiile profesionale din domeniul sanitar, precum și cu asociațiile de pacienți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*