Primavara muzicala la Caransebes

Primavara muzicala la Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Melomanii din municipiul de pe Timiș și Sebeș au pătruns în atmosfera primăverii pe acordurile Filarmonicii „Banatul” din Timișoara.

A fost o manifestare de suflet, primul dar muzical din acest an pe care municipalitatea din Caransebeș l-a pregătit celor ce iubesc muzica clasică. Prestația artiștilor timișoreni, cu Gheorghe Costin la pupitru, a fost și ea de excepție, piesele lui Bizet, von Suppe, Strauss sau Bretan sensibilizând sufletele publicului care a umplut sala Casei de Cultură „George Suru”. „Deja s-a creat o legătură între muzicieni și publicul dinCaransebeș, centrul cultural al județului, colegii mei vin cu plăcere aici, într-o sală care este tot timpul arhiplină și unde accesul la cultură este pentru toată lumea”, a precizat directorul Filarmonicii „Banatul”, Ioan Coriolan Gârboni.

Nu doar sosirea primăverii a fost marcată prin concertul muzicienilor Filarmonicii timișorene, ci și cei zece ani de când Preasfințitul Lucian a fost întronizat în scaunul episcopal al Caransebeșului. „Am asistat la un eveniment frumos, cultural și spiritual, am simțit cu toții ceea ce transmite muzica, Filarmonica <<Banatul>>știe să aprindă acea scânteie care luminează sufletul. A fost și un moment aniversar, cei zece ani de când episcopul Lucian păstorește Episcopia Caransebeșului, un deceniu de transformări în bine, în care municipiul și întreaga eparhie au cunoscut împlinirea la cele mai înalte cote”, a precizat și primarul Marcel Vela.

„Sunt dator să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le-a revărsat asupra noastră și a rânduit ca să vin acum zece ani în Episcopia istorică a cetății Caransebeșului, ca să lucrăm împreună pentru mai binele credincioșilor ortodocși din Banatul de Munte, acest spațiu binecuvântat. Îi mulțumesc și domnului primar Ion Marcel Vela, un prieten adevărat, pentru acest cadou de suflet pe care mi l-a oferit în ajun de primăvară”, a spus, cu emoție în glas, episcopul Caransebeșului.

Și pentru că primăvara se apropie cu pași repezi, directorul Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu, nu a lăsat muzicienele din cadrul filarmonicii  și doamnele și domnișoarele care au asistat la concert să plece acasă fără un mic simbol, dăruindu-le câte o lalea, în semn de prețuire și amintire a unei seri frumoase.