Get Adobe Flash player

Revelionul, la Caransebes

CARANSEBEŞ – Peste 1.500 de caransebeșeni au ales să petreacă noaptea dintre ani în aer liber, în ciuda frigului pătrunzator. Gugulanii s-au adunat în Piața Revoluției încă de la ora 9 seara, unde au dansat  pe ritmurile lui DJ Ozi și Akces, au fredonat melodiile lui Mircea Baniciu.

Cu câteva minute înainte de trecerea în Noul An au primit urările de bine din partea primarului Marcel Vela, care a urcat pe scenă alături de deputatul Dan Tocuț, de vicepreședintele Consiliului Județean, Ilie Iova, de viceprimarul Coco Galescu și de mai mulți consilieri locali.

„Dragi prieteni, vă dorim tuturor ca 2013 să vă aducă bucurie, să fie un an în care să aveți parte de tot binele din lume, de tot ce este mai frumos pe Pământ, de toate binecuvântările din Cer. Ne dorim cu toții ca în 2013 să reînvățăm să zâmbim, să fim optimiști și să nu mai fim dezbinați, să nu ne mai urâm români cu români, să fim un popor  respectat și vrednic“, le-a spus Vela celor prezenți în piață, după care a numărat împreună cu aceștia secundele până la intrarea în 2013.

Au urmat 20 de minute de artificii care au putut fi văzute din orice colț al Caransebeșului, apoi petrecăreții au continuat distracția, de data aceasta voia bună fiind asigurată de formația Olanii, Liliana Laichici și Sorinel Puștiu.

Și pentru că a fost petrecere în toată regula, cheflii au lăsat în urma lor sticle goale, pet-uri, resturi de ambalaje și artificii, însă angajații de la salubritate au intervenit imediat după terminarea spectacolului, astfel că la prima oră a dimineții zona centrală era, din nou, curată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*