Get Adobe Flash player

S-a incheiat Ruga de la oras

Scris de Mircea Lepădatu CARANSEBEŞ – Parcul Teiuș a fost în weekend capitala folclorului, a tradițiilor populare și a distracției, mii de gugulani din întreaga zonă a Caransebeșului petrecând timp de patru zile la Ruga de la oraș.

Îmbrăcați în straie de sărbătoare, oamenii s-au delectat cu spectacolele folclorice și de muzică ușoară, savurând în același timp, în aer liber, micii, berea și celelalte bunătăți care s-au găsit la discreție în zona comercială amenajată pe principala alee a parcului.

Ruga a fost deschisă ca în fiecare an de tradițională paradă în costume populare a participanților, care au plecat din fața Primăriei spre Parcul Teiuș, prin zona centrală, sub privirile admirative ale caransebeșenilor.Așa cum cere tradiția, jocul a fost deschis de nașul rugii, nimeni altul decât primarul Marcel Vela.

caransebes1

„Mă bucur că este plin de lume. Am deschis ruga cu o horă a înfrățirii pentru că am vrut să pătrundem în spiritul oamenilor care au trăit frumos altă dată. Am vrut, și cred că am și reușit, să inoculăm și tinerei generații această formă simplă de a te bucura de viață. Această Rugă este imemorială, noi nu avem aici o ediție cu număr, această tradiție este împământenită din vremuri foarte vechi, ca imediat după Paște să fim în sărbătoare, nici documentele nu prevăd o dată anume pentru începuturile acestei manifestări”, a precizat directorul Casei de Cultură, Ioan Cojocariu.

caransebes2

Gugulanii vorbesc cu mândrie de Ruga de la oraș. „Este sărbătoarea noastră, a caransebeșenilor, și o onorăm de fiecare dată cu plăcere, așa cum făceau și străbunii noștri. Ne-a plăcut muzica populară, berea a mers foarte bine cu preparatele la grătar, așa că am lăsat tineretul în ultima zi să se petreacă”, ne-a spus unul din miile de caransebeșeni care au ales să se simtă bine la rugă.

caransebes3

Pe scena din Parcul Teiuș au urcat în cele patru zile ansambluri de copii și tineri din zonă, dar și artiști cu renume precum Traian Barbu, Ionela Bădălan, Gabi Zaharia sau taraful Olanii. Concertele marca Anda Adam și Mandinga au reprezentat un final de poveste pentru miile de tineri care au cântat și dansat non stop alături de artiști, iar spectaculosul focul de artificii a luminat apoi cerul Caransebeșului.

Sursa: http://www.caon.ro/s-a-incheiat-ruga-de-la-oras/1526302

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*