Satui de tepele Copisa, au luat măsuri

Satui de tepele Copisa, au luat măsuri

CARANSEBEŞ – Sătulă să mai aștepte respectarea înțelegerii avute cu spaniolii de la Copisa pentru refacerea străzii Traian Doda, municipalitatea din Caransebeș a decis să rezolve singură problema gropilor apărute în urma șantierului de la centură.

Potrivit primarului Marcel Vela, în această primăvară municipalitatea va demara reabilitarea totală a străzii ce duce la aeroport.

„Strada Traian Doda, care este destul de deteriorată din cauza șantierului de la centura ocolitoare, și mă refer în special la tronsonul dintre intersecția cu Romanilor și cea cu centura, va fi reabilitată integral. Deși constructorul centurii trebuia să-l repare într-un angajament să zicem… amicalo-administrativ, văd că acum nu se mai implică. Nu are rost să mai așteptăm nici constructorul, nici CNADNR-ul, am așteptat destul doi ani pentru nimic. Așa că vom face noi, cu fonduri din bugetul local, reparația capitală pe Traian Doda, inclusiv pe porțiunea de la intersecția cu Romanilor și până în centru. Sper ca această stradă, refăcută, să reprezinte o variantă optimă de acces pentru a intra și a ieși în și din centură, spre zona centrală”, a explicat șeful administrației caransebeşene.

Lidia Almăjanu

Sursa: http://www.caon.ro/