Se complica ecuatia retrogradarii

Se complica ecuatia retrogradarii

Scris de Sorin Rogoz – CARANSEBEŞ – FC Caransebeş – FC Bihor 1-2 (0-1), în etapa a III-a a play-out-ului Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a.

Prima fază importantă a partidei s-a consumat în minutul 4, când Săulescu a fost faultat de Bactăr la 20 de metri lateral-dreapta, intervenţie pentru care fundaşul bihorean a văzut cartonaşul galben, lovitura liberă executată de Suru a ajuns la Goşa, care, de la 12 metri, a trimis la câţiva centimetri de bara dreaptă a porţii lui Fildan. Peste trei minute, Lupu, aflat pe aripa stângă, a prins un şut sănătos de la 20 de metri, portarul oaspeţilor a respins cu un reflex spectaculos, însă numai până la Săulescu, a cărui reluare din cădere, de la 8 metri, s-a dus pe lângă ţintă. În minutul 13, căpitanul Goşa a avut o pătrundere individuală pe centru, a driblat doi fundaşi adverşi, a intrat în careu, însă, dezechilibrat, a şutat slab de la 14 metri, din cădere.

În minutul 27, Suru a centrat bine de pe dreapta, însă Boştină, incomodat de goal-keeper-ul oaspeţilor, a trimis cu capul peste poartă. În faza imediat următoare, bihorenii au deschis scorul, prin torpila lui Sorian, care a catapultat mingea de la 25 de metri în vinclul drept al porţii apărate de Pascal.

Chiar dacă începutul părţii a doua a aparţinut oaspeţilor, totuşi fazele mai importante şi le-au trecut în cont tot caransebeşenii. Oaspeţii şi-au mărit avantajul în minutul 74, când Ember a executat o lovitură liberă de la 22 de metri, mingea deviată de zidul caransebeşean derutându-l pe Pascal şi intrând în plasa porţii gazdelor. În minutul 83, fundaşul Dinu a trimis puţin pe lângă poarta bihoreană centrarea bună venită din corner, de la Roman. În minutul 89, Roman a şutat frumos de la 20 de metri, însă balonul a trecut la câţiva centimetri de vinclul stâng al porţii apărate de Fildan.

Scorul final a fost stabilit în minutele de prelungire, atunci când gazdele au beneficiat de un corner de pe partea stângă, Roman a trimis înalt în careu, fundaşii bihoreni au respins, însă numai până la Goşa, care, aflat la 14 metri, a şutat din întoarcere, plasat, în dreapta portarului, făcând inutil plonjonul lui Fildan.

FC Caransebeş: Pascal, Cotigă, Goşa, Dinu, Birău, Artean, Suru (min. 57, Pârvu), Lupu, Săulescu (73, Popa), Stoica (55, Roman), Boştină; rezerve: Coca, Barbu, Precup. Antrenori: Alin Artimon, Alin Paleacu.

FC Bihor: Fildan, Mihuţ (81, Haş), Bactăr, Pascariu, Achim, Letan, Ember, Lorincz (88, Andor), Sorian, Pop, Cigan (90+1, Lukacs); rezerve: Sălăjan, Ban, Cuc, Petricău. Antrenor, Gheorghe Silaghi.

Sursa: http://www.caon.ro/se-complica-ecuatia-retrogradarii/1526266