Get Adobe Flash player

Si 2015 va fi un an al investitiilor

Scris de Lidia Almăjanu CARANSEBEŞ – Cel puţin asta îşi propune administraţia din municipiul Caransebeș. Finalizarea reabilitării infrastructurii de apă și canalizare, modernizarea Centrului Civic, asfaltarea străzilor sau noi proiecte în cultură și sport sunt doar câteva din prioritățile administrației locale pentru acest an.

Potrivit primarului Marcel Vela, unele dintre acestea se vor realiza atât cu fonduri din bugetul local, cât și cu fonduri de la bugetul de stat sau europene.

Bugetul pe 2015 aratămulțumitor, mai avem creanțe de recuperat. Surpriza cea mai mare va fi, cred, modernizarea Centrului Civic, lângă parcul Dragalina, pe care o realizăm din fonduri proprii. Avem și excedent bugetar pe care îl vom folosi pentru asfaltarea străzilor pe fostul traseu de drum național dar și pe cele de interior, după finalizarea reabilitării rețelelor de apă și canalizare, sau pentru achiziția de autobuze, ca să putem reintroduce transportul în comun. Modernizarea uzinei de apă și o nouă stație de epurare sunt alte două proiecte pe care vrem să le terminăm. Mai mult, vom finaliza dotarea spitalului cu RMN, tomograf, angiograf și toate celelalte aparate care cresc calitatea serviciilor medicale”, a precizat edilul municipiului de pe Timiș și Sebeș.

Acesta le-a făcut și o promisiune concetăţenilor săi. „În cinci-şase ani, Caransebeșul va fi cel mai important centru urban din Banatul de Munte și împreună vom ctitori cea mai frumoasă dezvoltare edilitară a cetății noastre din ultimii o sută de ani”, a mai adăugat Marcel Vela.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*