Get Adobe Flash player

Sosia lui Tyson si conationalul lui Messi, la noi in judet

Scris de Nina Curița – CARANSEBEŞ – Din mâinile lor ies adevărate opere de artă. S-au născut fiecare în diferite colțuri ale lumii însă pentru o lună Caransebeșul i-a adoptat…

…iar ei s-au îndrăgostit imediat de Țara Gugulanilor, de Banat și de România. Vin din Palestina, Italia, Ucraina, Argentina, Taiwan, Germania, Spania, Cuba, India și, evident, din țara noastră, sunt zâmbitori, volubili și abia așteaptă să-ti facă o pledoarie pentru o îndeletnicire ancestrală, aceea de a modela piatra. I-am întâlnit pe sculptorii prezenți la Simpozionul Internaţional de la Caransebeș în urmă cu câteva zile, prilej cu care am stat de vorbă cu câțiva dintre ei. Jasem Shuman vine tocmai din Palestina și ne-a spus că pasiunea pentru sculptură a venit după o întâlnire cu Eugen Petri, coordonatorul taberei de la Caransebeș.

s1

Am început cu pictura, am cochetat apoi cu poezia și filmul, până l-am întalnit pe profesorul Eugen Petri care a venit la noi, în Palestina, să ne învețe această artă. Este fratele meu, conexiunea dintre munca și arta mea”, a precizat tânărul palestinian ale cărui lucrări sunt influențate de lumea arabă. Valeriano Hernandez, profesor de artă la Universitatea din Salamanca, indianul Tutu Pattnaik, Stefano Grattarola din Italia, taiwanezul Wang Biao sau Aramis Justiz, supranumit cu umor de directorul Casei de Cultură, Ioan Cojocariu, „Tyson”, datorită asemănării izbitoare cu celebrul boxer american, sunt alte nume ale echipei din acest an.

Și dacă anii trecuți femeile erau mai multe, în 2015 doar Anabella Claudia Hofmann lucrează cot la cot cu bărbații în tabăra de lângă râul Sebeș. A venit cu mașina la Caransebeș, iar imediat după vernisajul simpozionului va pleca în China, fiind selectată să participe la un alt mare eveniment de acest gen. Nemțoaica, fostă campioană mondială la windsurfing, a făcut deja o pasiune pentru bucătăria românească, despre care spune că este peste cea italiană sau tailandeză. Cu peripeții a ajuns în Banatul de Munte ucrainianul Sergii Oleshko, după ce agenții de securitate de pe aeroportul din Istanbul au considerat că ciocanul pneumatic și alte unelte aflate în bagajul de mână al acestuia trebuie verificate la sânge.

s3

„Îmi plac femeile și vinul din România”, a spus cu umor vecinul de la nord, care s-a bucurat foarte mult când a aflat de la primarul Marcel Vela că în zona Caransebeș sunt mulți ucrainieni. O altă prezență insolită în simpozion este cea a argentinianului Enrique Valdez, pasionat, logic, pe lângă artă, şi de fotbal. „Maradona, doping, Messi, doping, Enrique curat. Îmi place cum suntem tratați aici, mă bucur că pot lucra cu astfel de colegi”, a glumit cel venit din patria tangoului. Acesta ne-a arătat și câteva superbe lucrări realizate din onix, o piatră specială ce se găsește la 5.000 de metri altitudine. Nu puteau lipsi români din acest simpozion, doi la număr, deja cunoscutul Eugen Petri și Petre Mogoșanu.

s2

„O să realizez aici o idee a mea mai veche, despre viață, viața dansează, începe de undeva și se termină aproape în același loc, sper să vă placă la final”, a declarat și Mogoșanu. Trebuie spus că și nivelul ediției din acest an, ultima în andezit, este unul foarte ridicat din punct de vedere al valorii artiștilor prezenți. Dovadă și faptul că la vernisaj și-a anunțat prezența unul dintre cei mai importanți promotori spanioli de artă, care va populariza evenimentul în întreaga Europă, la toate manifestările de acest gen și în cele mai renumite galerii de artă.

 Sursa: http://www.caon.ro/sosia-lui-tyson-si-conationalul-lui-messi-la-noi-in-judet/1549828

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*