Get Adobe Flash player

Stalpii bugetelor locale sunt firmele

Scris de Lidia Almăjanu CARANSEBEŞ – Societăţile comerciale reprezintă în economia de astăzi una dintre cele mai importante surse de venit pentru bugetele locale.

La nivelul municipiului, de exemplu, bunăstarea financiară a urbei este asigurată și de cele aproape 2.000 de persoane juridice care funcționează pe raza sa. Într-un top al primilor cinci mari contribuabili la bugetul municipiului de pe Timiș și Sebeș se regăsesc companii din construcții, producțiede componente auto, energie electrică sau retail.

Este vorba de firme precum Hidroconstrucția, TMD Friction, Kaufland, Hidroelectrica sau Caromet, cu un aport consistent la bugetul Caransebeșului, buget care în ultimii doi ani a înregistrat creșteri importante atât datorită planului bun de încasări de la persoane fizice(82%) și juridice(70%), cât și eforturilor administrației locale de a atrage fonduri din alte surse, precum cele europene.

În evidenţele fiscale existente, în prezent, la Primăria Caransebeş sunt înregistrate 1.947 de societăţi comerciale, taxele şi impozitele achitate anual administraţiei locale de către acestea fiind diferite ca valoare, în funcţie de suprafaţa şi categoria terenului deţinut, dar şi de valoarea clădirilor și a mijloacelor de transport aflate în proprietatea agentului economic.

Sursa: http://www.caon.ro/stalpii-bugetelor-locale-sunt-firmele/1459666

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*