Get Adobe Flash player

burdea

Istoria se repeta: 13 iulie 1900 si 12 iulie 2014

CARANSEBEŞ – Două date care nu spun nimic la prima vedere și totuși două date care vor rămâne legate una de alta în istoria Caransebeșului.

În ambele zile, capitala gugulanilor s-a văzut lovită de furia apelor iar deciziile conducerii orașului au fost identice la mai bine de 100 de ani distanță. „În urma ploilor din noaptea de 12 spre 13 iulie în Caransebeș și în amonte a fost depășită cota de inundație pe cele două pârâuri, Zlăgnița și Potoc, care au deversat în municipiu. Vreau să precizez că cele două pârâuri sunt administrate de către Apele Române și nu de către Primăria Caransebeș. Am avut o situație de urgență, o situație delicată, care a condus la luarea unor măsuri extreme în cazuri de dezastre și de calamități. În urma deversării Potocului pe strada Tudor Vladmirescu, volumul de apă a depășit capacitatea de preluare a canalului regularizat și au fost inundate imobile de pe această stradă. Împreună cu colegii din Comitetul pentru Situații de Urgență am decis străpungerea terasamentului căii ferate Caransebeș-Băuțari în trei locuri, pentru scurgerea apelor de pe Vladimirescu în zona agricolă din Racovița”, a explicat primarul Marcel Vela decizia extremă luată sâmbătă după amiază. Continuă să citești