Get Adobe Flash player

sorin

Caransebesenii, daruire exemplara

Scris de Sorin Rogoz – CARANSEBEŞ – Antrenorul echipei F.C. Caransebeș, Sorin Bălu, a ținut să mulțumească jucătorilor și publicului.

La finalul partidei cu Olimpia Satu Mare, în debutul Ligii a II-a de fotbal, ediția 2014/2015, prof. Sorin Bălu a declarat: „Meciul a fost infernal pentru noi, exact cum anticipam, pentru că Olimpia Satu Mare, din punctul meu de vedere, este o echipă bună, o formației care are în componenţă jucători valoroşi, o echipă care are obiective destul de îndrăzneţe. Însă am fost ferm convins că dacă avem atitudine, dacă avem dorinţă, dacă avem determinare, dacă dăm mai mult decât putem, victoria va fi a noastră. Astăzi nu m-am înşelat şi nu-mi rămâne decât să mulţumesc încă o dată jucătorilor mei, care mi-au arătat că sunt nu doar importanţi, ci şi foarte buni. În ceea ce priveşte publicul de azi, am sperat că oamenii vor veni în număr mare la stadion, publicul de aici, de la Caransebeş, fiind fenomenal, şi vreau să le mulţumesc tuturor suporterilor. Au fost, cum se spune, al doisprezecelea jucător, şi aceasta este şi victoria lor, a caransebeşenilor, cărora le-o dedicăm, fiindcă o merită cu prisosinţă”.

La rândul său, tehnicianul sătmărenilor, Cosmin Bodea, a precizat: „Am întâlnit o echipă agresivă, dornică de afirmare, ne aşteptăm la un joc foarte greu, am avertizat jucătorii că simpla prezenţă pe teren nu ne câştigă un meci. Felicit echipa gazdă pentru dăruirea de care a dat dovadă în teren. Noi, din păcate, în prima repriză am făcut un joc slab, fotbaliştii nu au respectat deloc sarcinile pe care le-am stabilit dinainte. Ştiam jocul echipei gazdă şi dorinţa lor de a-şi adjudeca prima victorie din Liga a II-a. În partea secundă am jucat ceva mai bine, dar fără prea mare concentrare pe faza de atac şi, dacă nu fructifici ocaziile pe care le ai într-un meci în deplasare, e foarte greu”.

Continuă să citești

Ordonanta lui Pepelea, moneda politica?

Scris de Flavius Rotariu 

REŞIŢA – În timp ce Marcel Vela şi Sorin Frunzăverde critică ordonanţa de urgenţă ce permite aleşilor locali să aleagă partidul din care vor să facă parte fără a-şi pierde mandatul, Ion Mocioalcă, şeful social-democraţilor cărăşeni, consideră că aceasta este… „o măsură reparatorie“.

Ordonanța de Urgență ce permite migrația aleşilor fără ca aceștia să-și piardă mandatul a fost adoptată de Guvern săptămâna trecută. Termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile.

Această ordonanță intră în vigoare de luni, 1 septembrie. Asta înseamnă că primarii vor putea opta pentru un alt partid până la jumătatea lunii octombrie, cu două săptămâni înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale.

„Este un act normativ care poate deturna grav opțiunile electorale din 2012 și, în primul rând, nu este corect față de alegători. Imaginați-vă că într-o comună din Covasna trec la UDMR toți consilierii PNL și PSD, doar pentru că cetățenii cu dublă cetățenie au facilitate la vizele pentru SUA. Evident că este absurd și nu se va întâmpla așa ceva, dar teoretic ar fi perfect posibil conform acestei ordonanțe. Până astăzi nu cunosc cazuri de mutații politice, dar nu este exclus ca în cele 45 de zile să apară din varii motive și în Caraș-Severin“, a precizat Marcel Vela, preşedintele Partidului Naţional Liberal Caraş-Severin. Continuă să citești

FC Caransebes merge mai departe in Cupa Romaniei

MOTRU – În prezenţa a peste 300 de spectatori, pe stadionul din Motru s-a disputat marţi, 26 august, de la ora 17.30, meciul din faza a IV-a a Cupei României la fotbal, dintre Minerul din localitate şi FC Caransebeş.

Scorul a fost deschis de Himcinschi, în minutul 43, care, angajat în adâncime de Negoescu, a şutat la colţul scurt, învingându-l pe portarul gorjean. Scorul final a fost stabilit în minutul 80, când Artean a prins un şut excelent de la 20 de metri, aproape de vinclul porţii adverse.

A fost un joc care ne-a stricat oarecum planurile pentru meciul din prima etapă, de sâmbătă, 30 august a.c., cu Olimpia Satu Mare. Dar, dacă a trebuit să jucăm şi cum noi avem obiectiv să mergem mai departe, ne-am impus. Mă declar mulţumit de rezultat şi atât!”, ne-a declarat după meci antrenorul FC CaransebeşSorin Bălu. Continuă să citești

Marcel Vela si Sorin Frunzaverde au fost alesi vicepresedinti ai PNL

REŞIŢA – Liberalii cărășeni rămân foarte bine reprezentați la vârful partidului și după Congresul PNL desfășurat vineri și sâmbătă la București.

Marcel Vela, șeful PNL Caraș-Severin, și Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean, au obținut noi mandate de vicepreședinți la nivel național.

PNL Caraș-Severin se numără printre puținele organizații liberale care au doi vicepreședinți în conducerea partidului. Cele mai multe voturi pentru funcția de vicepreședinte le-a obținut Ludovic Orban, 1.300, însă în afara listei au rămas și nume sonore precum Varujan Vosganian, Norica Nicolai, Ioan Ghișe sau Cristina Pocora.

Noul președinte al liberalilor este, așa cum era de așteptat, primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Continuă să citești

Crin Antonescu: Si in politica exista Dumnezeu

REŞIŢA – Preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a întâlnit marţi cu electoratul din judeţ, în vizitele în teritoriu fiind însoţit de vicepreşedinţii Marcel Vela şi Sorin Frunzăverde.

„Suntem în Caraş-Severin. Suntem la Reşiţa. Azi, 20 mai, se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu, un om cu o viaţă grea. Nu a fost liberal dar ne-a arătat tuturor, indiferent de culoarea politică, ce înseamnă puterea moralei, conştiinţei, spiritului. A fost un exemplu.Tot azi, 20 mai, se împlinesc 24 de ani de la primele alegeri democratice din România. Azi trebuia să avem o democraţie sănătoasă. La acele alegeri, am candidat pe listele PNL, undeva într-un judeţ. Am spus că intru în politică pentru scurtă vreme. Şi sunt şi azi. Nu pentru vreo funcţie, niciodată nu am vânat funcţii şi beneficii. Şi voi rămâne în politică până când democraţia şi prosperitatea ajung în fiecare colţ al României europene. Să ştiţi că şi în politică există un Dumnezeu, iar valorile şi principiile trebuie să primeze”, spunea Crin Antonescu în discursul susţinut în faţa sutelor de simpatizanţi PNL, prezenţi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa.

Vicepreşedintele PNLSorin Frunzăverde, a vorbit despre alegerile de duminică, spunând că „vom vota o listă cu europarlamentari care şi-au făcut treaba foarte bine şi niciodată nu au adus deservicii de imagine României. Trebuie să vină la vot toţi cei care votează şi susţin politica de dreapta.Crin Antonescu este preşedintele moral al României, iar în decembrie va fi preşedintele de drept al României şi mă bucur că azi este la Reşiţa“.

Întâlnirea electorală a fost încheiată de vicepreşedintele PNL, Marcel Vela, care a precizat că „Filiala judeţeană a PNL are nevoie de fiecare membru, de fiecare simpatizant. Rezultatul de duminică este important. Crin Antonescu are nevoie de acest rezultat de la europarlamentare pentru alegerile prezidenţiale, iar România are nevoie de Crin Antonescu. Toţi avem nevoie de un preşedinte cu care să ne simţim confortabil”. Continuă să citești