Get Adobe Flash player

Un alt fel de a spune: „Bine ai venit pe lume!“

CARANSEBEŞ – Organizația „Salvați Copiii” a arătat încă odată marţi, la Caransebeș, că se pot face minuni cu muncă, modestie și voință.

ONG-ul, sprijinit de Clubul Rotary și de autoritățile locale și județene, a donat Spitalului Județean Reșița şi Spitalului Municipal de Urgență Caransebeş echipamente vitale pentru copiii născuți prematur în valoare de 18.000 de euro.

„Am venit în Caransebeș cu o dotare pentru maternitatea Spitalului Municipal de Urgență, un incubator performant și un monitor pentru funcții vitale cu pulsoximetru. Am venit aici pentru că spitalul din Caransebeș raportează una dintre cele mai mari rate de nașteri premature din țară”, a precizat președintele organizației, Gabriela Alexandrescu, ea fiind completată și de ambasadorul onorific „Salvați Copiii”, Amalia Năstase: „În România, aproximativ 1.900 de copii mor anual din cauză că se nasc prematur și nu au condițiile necesare să supraviețuiască, adică echipamente și materiale, ori nu ajung în timp util la o maternitate cu un incubator de transport. De doi ani derulăm această campanie și sperăm ca și în continuare să avem alături de noi la fel de multă lume”. Șefa secției de Neonatologie a Spitalului din Caransebeș, Victoria Dozsa, consideră că aparatele sunt de o importanță vitală.

„Este extraordinar de important pentru noi să avem aceste două aparate ultra performante pentru care mulțumim celor de la „Salvați Copiii” și doamnei Amalia Năstase. Aceste aparate ne permit monitorizarea corectă a unui copil în suferință la naștere și acordarea într-un mod calificat de îngrijiri corespunzătoare”, a spus Dozsa.

Anul trecut, la maternitatea din Caransebeș au fost înregistrate 550 de nașteri, din care aproape 20 la sută au fost premature, iar aproximativ 100 de nou-născuți au avut nevoie de îngrijiri speciale în secția de Terapie Intensivă.

Lidia Almăjanu

Sursa: http://www.caon.ro/

 

Lasă un răspuns