Get Adobe Flash player
Valea Cenchii, in atentia primariei
Scris de R.M. – CARANSEBEŞ – Administrația locală derulează în aceste zile mai multe lucrări de reabilitare a infrastructurii în cartierul Valea Cenchii. Cetățenii din zonă au sesizat însă Primăria că lucrările nu concordă cu realitatea din teren, unii dintre aceștia trezindu-se, după ploile din ultimele zile, cu bălți în fața caselor sau trotuare distruse.

„Lucrăm la infrastructura din cartierul Valea Cenchii, tot ce ține de rigole, canale de scurgere pluvială și asfaltări. Pe bună dreptate, cetățenii ne-au sesizat în ultimele zile mai multe greșeli tehnice de proiectare. Am fost cu constructorul și cu cei care au întocmit proiectul la fața locului, am discutat și cu cetățenii solicitările lor și am soluționat deja câteva din probleme. Încă nu sunt toate puse la punct dar le vom rezolva și pe acestea în perioada următoare”, a precizat șeful Serviciului Public de Întreținere și Reabilitare, Ion Gheorghe Ștefan.

Pe lângă realizarea infrastructurii, cartierul Valea Cenchii va beneficia și de apă și canalizare, fiind cuprins în proiectul pe care AquaCaraș îl va derula la nivelul întregului județ. Este vorba de extinderea rețelei de distribuție apă și canalizare menajeră în Caransebeș, investiție de peste 15 milioane de euro din fonduri europene.

Sursa: http://www.caon.ro/valea-cenchii-in-atentia-primariei/1639127

 

Lasă un răspuns