Get Adobe Flash player

Vela le-a luat jucariile „stapanilor inelelor”

 De la 1 iulie, internatele şcolare din Caransebeş au trecut în administrarea efectivă a municipalității

Oricum, primăria suporta cheltuielile acestor unități, fără a avea însă decizia de management. Primarul Marcel Vela a declarat că în acest fel nu vor mai fi cazuri în care elevi minori stăteau sub acelaşi acoperiş cu persoane mature, aşa cum s-a întâmplat la internatul de la Liceul Dacia.

„Fiecare internat era folosit la capacitate de maxim 25 la sută, iar cel de la Liceul Trandafir Cocârlă este dezafectat. Pedagogii erau «stăpânii inelelor» în aceste internate şi au fost cazuri când au cazat laolaltă elevi de liceu şi muncitori de la diverse firme, fapt incalificabil. Mai mult, sumele încasate intrau în autofinanțele liceelor, care nu le foloseau neapărat în cel mai eficient mod”, a explicat edilul-şef motivele de la baza acestei decizii. În aceste condiții, s-a luat decizia ca, din toamnă, toți elevii să fie găzduiți în internatul Liceului Traian Doda, ce va fi reabilitat pe perioada vacanței, pentru aceasta municipalitatea asigurând zilele trecute o infuzie financiară pentru societatea Cazare şi Servicii Publice de 300 de mii de lei.

Planurile administraţiei locale pentru celelalte două imobile prevăd reabilitarea lor şi introducerea în circuitul hotelier, cu servicii ieftine, fondurile obţinute urmând să fie direcţionate în cea mai mare parte către internatul pentru elevi.

„Având în vedere că vrem o echipă de volei fete care să promoveze în Liga Naţională, în aceste internate pot locui inclusiv sportivele de la acest club, fără să mai alocăm fonduri suplimentare pentru cazarea lor într-un hotel. Totodată, aceste două locaţii pot reduce cheltuielile Primăriei la evenimente precum Ruga de la Oraş, Serbările Cetăţii sau Revelion, la care din bugetul local trebuie să suportăm cazarea pentru artişti, ansambluri folclorice, formaţii de dansuri din ţară sau străinătate, costuri care până acum erau foarte mari”, a precizat Vela, adăugând că „iniţiativa, probabil unică în ţară, este de bun augur pentru elevi în primul rând, pentru imobilele aflate acum în stare de degradare dar şi pentru bugetul local care va avea economii substanţiale pe viitor”.

Nina Curiţa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*