Get Adobe Flash player

Vela și Borcean, vot pentru dezvoltarea Caransebesului si a Caras-Severinului

Scris de R.M. CARANSEBEȘ – Candidații liberali pentru Primăria Caransebeș și Consiliul Județean Caraș-Severin au votat, în jurul amiezii, în municipiul de pe Timiș și Sebeș.

Felix Borcean a mers la Secția 85 de la Liceul „Decebal”, la ora 11, însoțit de familie și de o parte a echipeiliberale. „Am venit la vot cu toată familia, în formulă completă. În primul rând am votat pentru fiul meu și, bineînțeles, pentru întreaga comunitate, pentru întregul oraș Caransebeș, pentru a continua povestea de succes a acestui oraș, pentru a-l dezvolta, pentru a ne simți bine, în siguranță, pentru a trăi într-un oraș frumos, elegant, european”, a precizat candidatul liberal pentru funcția de primar al capitalei gugulanilor.

O oră mai târziu și-a exprimat opțiunea electorală, la Secția 76 de la Casa de Cultură, și primarul în funcție, Marcel Vela, cel care vizează președinția Consiliului Județean. „Am votat astăzi pentru dezvoltarea municipiului Caransebeș, pentru ca povestea să poată continua într-un mod frumos, cu o echipă tânără, ambițioasă și competentă. Am votat și pentru ca județul Caraș-Severin să devină un județ prosper, cu locuri de muncă, investiții, un județ în care să accesăm fonduri europene, un județ în care să refacem această infrastructură pe care o avem în prezent. Nu în ultimul rând, am votat pentru un vis al meu, de a face din județul Caraș-Severin un pol de dezvoltare turistică. În aceste toate gânduri pe care le-am pus în ștampila de pe votul de astăzi, am sperat și votat pentru viitorul copiilor și tinerilor noștri, pentru a le oferi suficiente motive,suficient optimism ca să rămână aici în Caraș-Severin.Cred că, împreună, toți cei care au votat astăzi pot scrie o nouă pagină de istorie a județului Caraș-Severin”, afost mesajul lui Vela pentru cărășeni la ieșirea din secția de votare.

Sursa: http://www.caon.ro/vela-si-borcean-vot-pentru-dezvoltarea-caransebesului-si-a-caras-severinului/1651018

 

Un răspuns la Vela și Borcean, vot pentru dezvoltarea Caransebesului si a Caras-Severinului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*