Volei Club Banatul a invins Dinamo

Volei Club Banatul a invins Dinamo

CRAIOVA – Volei Club „Banatul” Caransebeș și-a luat revanșa în fața celor de la Dinamo București, după înfrângerea suferită în urmă cu două săptămâni la turneul de pregătire de la Zalău.

 

Dacă atunci a fost o victorie scurtă, 3-0, pentru ocupanta locului al treilea din sezonul trecut al Diviziei A1, de această dată gugulanii au trecut de dinamoviști, în prima zi a turneului de volei „Radu Zamfirescu” de la Craiova. In partida de vineri după amiază, bănățenii, fără Fabian Birău (probleme medicale) și Nenad Sormaz (convocat la naționala de beach-volley a Bosniei), au avut un început ezitant și au cedat primele două seturi.

 

 

A urmat însă o revenire de senzație a elevilor lui Pavel Craia, pe fondul jocului foarte bun al coordonatorului Ionuț Teleleu, care a reușit să pună în valoare forța de atac a lui Borota, Lung și Oprișor. S-a terminat 3-2 pentru băieții de la „Banatul” Caransebeș, pe care-i așteaptă mâine seară un alt joc dificil, o reeditare a duelului de săptămâna trecută cu SCM U Craiova.

Sursa: http://www.caon.ro/volei-club-banatul-a-invins-dinamo/1458882