Get Adobe Flash player

Volei Club Banatul Caransebes a pasit cu dreptul in Cupa Romaniei

CARANSEBEŞ – Susținuți de aproape 500 de spectatori, gugulanii au trecut cu 3-1 de Phoenix Șimleul Silvaniei, după o partidă pe care au controlat-o aproape în totalitate.

Primul set a aparținut elevilor lui Pavel Craia, care s-au impus cu 25-19. La fel au decurs lucrurile și în următorul set, cu bănățenii mai mereu la timonă, tabela de marcaj indicând 25-20 pentru Banatul. A urmat apoi o relaxare în jocul gazdelor care au cedat setul 3 cu 22-25.  Lucrurile au revenit însă la normal iar caransebeșenii  și-au trecut în cont prima victorie din meciurile oficiale, după ce și-au adjudecat și actul al 4-lea cu 25-22.

Pavel Craia i-a trimis sâmbătă în teren pe Oprișor, Aleksic, Birău, Lung, Borota, Vânătoru și libero-ul Iovic, de la gazde lipsind bosniacul Nenad Sormaz care va avea drept de joc de săptămâna viitoare.

„Puteam să avem meciul mai ușor la 2-0 la seturi pentru noi dar o relaxare din partea noastră ne-a costat un set. Victoria cu 3-1 ne dă mari șanse in returul de la ei, vrem să câștigăm cel puțin două seturi acolo și să ne calificăm mai departe”, a spus ridicătorul Banatului, Laurențiu Vânătoru. Antrenorul oaspeților, Mircea Abraham, a recunoscut că rezultatul a fost unul echitabil: „Parțial, sunt mulțumit de jocul echipei mele. Rezultatul, din punctul meu de vedere, este echitabil, atâta timp cât gazdele au jucat mai bine decât noi, păcat că noi nu am reușit să arătam mai mult astăzi. Sper ca în retur să jucăm mai bine și să se decidă calificarea la Șimleu, șansele sunt de 50-50”.

De cealaltă parte, Pavel Craia spune că „Banatul” merge peste o săptămână la Șimleu să câștige. „Încă avem jucători cu probleme medicale, Oprișor joacă cu ruptură, Birău are ceva probleme la cot, Sormaz va intra de abia de săptămâna viitoare. Am avut și ceva greșeli la serviciu și în blocaj. În retur mergem la ei să câștigăm, poate tot 3-1”, a tras linie, la finalul partidei, antrenorul bănățenilor.

Sursa: http://www.caon.ro/volei-club-banatul-caransebes-a-pasit-cu-dreptul-in-cupa-romaniei/1461456

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*