Get Adobe Flash player

Volei Club Caransebes, noutati pe banca si in teren

Scris de Mircea Lepădatu CARANSEBEŞ – Reunirea lotului echipei gugulane este programată pentru data de 20 august.

Conducerea prim-divizionarei Volei Club Caransebeș pregătește deja noul sezon competițional, care va debuta de abia la sfârșitul lunii octombrie. După ce au rezolvat problema băncii tehnice prin aducerea fostului tehnician al celor de la CSM București, Valentin Pereu, gugulanii au mutat și la nivelul lotului de jucători.

 

Astfel, s-a renunțat la mai mulți componenți ai echipei de anul trecut, Caransebeșul păstrându-i în lot doar pe coordonatorii Vânătoru și Teleleu, libero-ul Diaconescu, extrema Emil Lung și centrul Fabian Birău, acesta urmând să fie și secundul lui Pereu pe banca tehnică. La capitolul „sosiri”, conducerea clubului a anunțat deja câteva nume importante, primii care au semnat cu formația de pe malul Timișului fiind extremele Igor Merkushev (Ucraina), dublu campion cu Tomis Constanța în 2011 și 2013, și Fred Teixeira (Brazilia).

Potrivit oficialilor, transferurile efectuate de Volei Club Caransebeș nu se vor opri aici, pe lista bănățenilor aflându-se și jucători din Bulgaria, Serbia sau Statele Unite. Reunirea lotului este programată pentru data de 20 august, iar obiectivul pentru noul sezon este o clasare pe locurile 5-8.

Sursa: http://www.caon.ro/volei-club-caransebes-noutati-pe-banca-si-in-teren/1555759

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blue Captcha Image
Refresh

*