Voleibalistii, primul test oficial din acest an

Voleibalistii, primul test oficial din acest an

Scris de Răzvan Mihalcea – CARANSEBEȘ – Volei Club Caransebeș debutează miercuri în Cupa României la Baia Mare, într-o partidă contând pentru prima fază a competiției.

Bănățenii au plecat încă de marți spre Maramureș, în formație aproape completă. Dacă la Baia Mare antrenorul Valentin Pereu îi va putea folosi pe noii veniți Dragoș Pavel și Andrei Laza, legitimați deja la începutul săptămânii după ce au semnat contracte cu gruparea gugulană, va lipsi din primul sextet centrul Fabian Birău, aflat în recuperare după o problemă medicală la umăr. Caransebeșenii își pun mari speranțe în dubla cu Știința Explorări Baia Mare, mai ales că returul va fi sâmbătă în Polivalenta din Caransebeș.

„Cred că putem obține un rezultat bun la Baia Mare, mai ales că avem de luat o revanșă după înfrângerea de acum o lună. Atunci însă ne-au lipsit jucători, cu puțină atenție puteam lua măcar un punct. Acum, întăriți cu Pavel și Laza, sper, dacă nu într-o victorie, măcar într-un rezultat care să ne dea șanse la retur, pentru că sunt sigur că suporterii noștri vor umple sala sâmbătă seara”, a declarat președintele Volei Club Caransebeș, Cristian Stepanescu. Turul dintre Știința Explorări Baia Mare și Volei Club Caransebeș se dispută miercuri, de la ora 17, în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”.

Sursa: http://www.caon.ro/voleibalistii-primul-test-oficial-din-acest-an/1607033