Vor opera cu laparoscopul

Vor opera cu laparoscopul

CARANSEBEŞ – Municipalitatea continuă investiţiile la Spitalul de Urgenţă din Caransebeş. După aparatura performantă în domeniul radiologiei şi imagisticii medicale ce va fi achiziţionată printr-un proiect european, unitatea sanitară va beneficia din această lună de un laparoscop ultramodern.

Aparatul, ce va fi folosit în secţia de Chirurgie, lasă mai puţine urme pe corpul pacientului, reduce timpul intervenţiei, dar şi perioada de recuperare, astfel că pacienţii vor putea să părăseasca spitalul în două-trei zile.

„Avem în persoana lui Horea Radu, managerul spitalului, un chirurg eminent care operează şi la clinica universitară din Toulouse. Din bugetul local am cumpărat un aparat de operaţii laparoscopice, care completează dotările spitalului, aparat de înaltă tehnologie ce va putea fi folosit chiar din această lună”, a precizat primarul Marcel Vela, completat şi de Horea Radu, potrivit căruia „investiţiile în aparatură medicală aduc Caransebeşul în secolul 21. Mulţumesc pentru laparoscopul pe care ştiu să-l folosesc, pe care-l folosesc cu drag, este un hobby pentru mine”. Pentru achiziţionarea aparatului de chirurgie laparoscopică, municipalitatea a alocat din bugetul local 60 de mii de euro.

Lidia Almăjanu

Sursa: http://www.caon.ro/