Yearly Archives: 2019

222 posts

Impozitele caransebeșenilor, doar indexate cu inflația

  CARANSEBEȘ – Consilierii locali au aprobat miercuri indexarea impozitelor și taxelor locale cu indicele de inflație, adică 4,6 la sută. N-au fost dezbateri aprinse, explicațiile oferite de directorul economic al municipalității, Horia Irimia, mulțumindu-i pe aleșii locali. „Impozitele și taxele se indexează doar cu rata inflației, singurul lucru pe care […]

Două elicoptere SMURD pentru Caransebeş!

În vederea dislocării a două elicoptere SMURD la Caransebeş, în şedinţa de la sfârşitul lunii trecute, Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi-a dat acordul pentru transmiterea unor terenuri şi clădiri din domeniul public al judeţului, în domeniul public al Statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne. Respectivele imobile, aflate în componenţa Unităţii […]

La spitalul din Caransebeş, Moşul vine cu sacul plin

Adrian Cican, managerul Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, şi primarul Felix Borcean au susţinut recent o conferinţă de presă în cadrul căreia au vorbit despre investiţiile care urmează să se facă la unitatea medicală, care, în ultimul timp, s-a confruntat cu mari probleme financiare. Astfel, a spus Adrian Cican, […]

Gură de oxigen pentru spitalul din Caransebeș

CARANSEBEŞ – Sfârșitul de an începe să aducă și lucruri bune la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC). Numai în această săptămână s-au semnat finanțările pentru mai multe investiții private, după cum ne-a informat managerul unității, Adrian Cican. Este vorba de stația de oxigen, de aparatură medicală, dar și de alte […]

Beau cărășenii o apă cu probleme?

CARAŞ-SEVERIN – Depinde pe cine întrebi. AquaCaraș spune că nu, în timp ce unii cetățeni, nu puțini, susțin contrariul!   O nouă discuție aprinsă pe această temă a avut loc zilele trecute, când oficialii AquaCaraș au stat față în față cu consumatorii din Caransebeș. Oamenii au întrebat cu ce se tratează apa atunci când […]

BUCURII DE MOȘ NICOLAE

Peste 200 de copii din Caransebeș, de la Organizația pentru Strategii și Programe de Dezvoltare și Centrul de zi “Sf. Stelian”, Centrul de zi “Sfântul Ierarh Nicolae” şi Centrul de educaţie şi îngrijire “Sfântul Vasile cel Mare”, au primit daruri de Moș Nicolae de la primarul Felix Borcean și viceprimarul […]

Liber la patine în Piaţa Tricolorului și Parcul Dragalina

REȘIȚA/CARANSEBEȘ – De vineri seara, în cele două municipii ale județului, iubitorii sporturilor pe gheață, indiferent de vârstă, sunt invitați să-și pună căciulile, mănușile și patinele și să se bucure de iarnă! Vineri seara, Moş Nicolae a adus „un cadou special pentru copiii mici și mari ai Reșiței!“, după cum notează reprezentanţii municipalităţii pe […]

Net gratuit în 11 locuri publice din Caransebeş

CARANSEBEŞ – Gugulanii pot sta pe net gratis în diverse zone ale municipiului. Mai multe spații publice beneficiază de ieri, 5 decembrie, de internet gratuit, prin programul WiFi4EU, o finanţare nerambursabilă de 15 mii de euro, obținută de Primăria Caransebeș. În ultimele săptămâni au fost realizate punctele de acces, ceea […]

Cican le arată pisica aleșilor PNL și PSD

CARANSEBEȘ – Și nu doar lor, ci și medicilor care, în opinia managerului Adrian Cican, au prejudiciat financiar Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș (SMUC). Pentru toți aceștia, Cican va face sesizări la Parchet!   Managerul SMUC, Adrian Cican, s-a supărat rău de tot pe aleșii caransebeșeni. Și culmea, nu doar […]