Potrivit acestuia, s-a reușit astfel deblocarea unui proiect care, deși fusese scris în urmă cu 7 ani de fostul primar Marcel Vela, nu a fost promovat de cei de la Ape la Ministerul Mediului. „Vă pot confirma că avem banii necesari pentru a demara procedurile de licitație publică pentru contractarea serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor pentru municipiul Caransebeș. Astfel, la rectificarea bugetară din acest an, ne-au fost alocați toți banii de care aveam nevoie. Este vorba despre 23 milioane de lei”, a declarat Molnar.
Și șeful MAI, Marcel Vela, a vorbit despre Zlăgnița și Potoc la inundațiile din vară. „Dincolo de necazurile sau de cheltuielile indirecte pe care inundațiile produse de Zlăgnița le fac, o cheltuială mică făcută cu devierea ei în Sebeș la timpul potrivit ar fi evitat aceste consecințe negative. La fel și cu pârâul Potoc în Caransebeș, trebuia făcut un mic polder în amonte de zona aeroportului, astfel încât orice acumulare de apă să fi putut fi gestionată eficient și în siguranță pentru cetățeni”, spunea ministrul de Interne în luna iunie.
Vor fi realizate lucrări pe cei doi afluenți principali ai râului Timiș. Astfel, pe pârâul Zlagna, se va construi un nod hidrotehnic care va asigura, printr-o conductă, devierea cursului de apă spre râul Sebeș. Pe pârâul Potoc, în zona aeroportului, va fi realizată o acumulare nepermanentă care va atenua undele de viitură ce se vor forma în urma precipitațiilor abundente, lucrări care îi vor proteja de inundații pe gugulanii expuși constant riscului de inundații.
După finalizarea lucrărilor care vor începe anul viitor, acestea vor intra în patrimonial Apelor Române Banat. Reamintim că numai inundațiile din luna iunie a acestui an, din zona Caransebeș, au produs pagube de aproape 29 de milioane de lei.
JCS-N.C.
Sursa: https://caon.ro/2378751-2/2378751/
[the_ad id=”8461″]