28 de ani mai târziu, într-o atmosferă restrânsă, în Aula “1 Decembrie” a Primăriei, revoluționarii și-au spus păsurile, nemulțumiți că mulți dintre ei nu mai sunt interesați de un eveniment major din istoria modernă a Caransebeșului.„Titlurile de revoluționari sunt, până la urmă, efemere, chiar dacă unii dintre noi avem anumite avantaje, care poate nu răsplătesc riscul și curajul celor care am fost aici, la Primărie, la fosta Miliție sau au manifesat pe străzile Caransebeșului în 21 decembrie și în zilele ce au urmat, și am reușit, cu toate presiunile organelor represive să preluăm acest oraș. Nici nu vreau să-mi mai aduc aminte de negocierile de atunci cu fostul prim-secretar al județului. Au fost și morți și răniți, de aceea îmi pare rău că astăzi nu suntem mai mulți aici”, a spus Dan Avram, unul din revoluționarii caransebeșeni.
Mult mai vehement a fost președintele de onoare al revoluționarilor caransebeșeni, fostul magistrat Mihail Rădulescu, care a vorbit pe un ton acid despre ceea ce au ajuns acum revoluționarii: „Ce se întâmplă cu noi? Suntem fiecare pe cont propriu? Nu ne mai respectăm între noi dar vrem respectul altora? În Decembrie ’89 am fost o mare familie, acum suntem niște nimeni. Am devenit ce eram înainte de ’89, niște împăcați cu soarta, nu mai suntem un simbol, ne vedem doar de propriile interese. Unii au cedat cadourilor și sinecurilor oferite de cei care în Decembrie ’89 implorau milă și azi sunt la putere. Cei mai mulți din membrii Asociației Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989 Caransebeș au abandonat de bună voie lupta. Comemorarea de azi este o mare rușine!”.
Aurel Păsat, unul din cei care cel care în ’89 scria cu vopsea grund, alături de Pompiliu Mateescu, lozinci anticomuniste pe gardurile ACH-ului și tipărea manifeste la o matriță de caucicuc nu a fost de acord cu multe din cele spuse de Rădulescu: „Nu trebuie să ne fie rușine, am fost oamenii care am schimbat un sistem. Gândiți-vă ce a însemnat pentru mine să fac acele manifeste să risc alături de Mateescu. Haideți să ieșim afară cu fruntea sus pentru că nu are de ce să ne fie rușine!”.
Primarul Felix Borcean, doar elev la Revoluție, a încercat să împace spiritele. „În Caransebeș a fost o mișcare sinceră, mi-aduc aminte cu emoție și acum, elev fiind în clasa a IX-a, de vuietul mulțimii care venea dinspre fosta stradă Scânteii, cu acel marș imens și cum am zbughit-o din casă și am venit aici, în piața din fața Primăriei, alături de marea mulțime de oameni din Caransebeș”, a spus edilul.
Au fost prezenți și reprezentanții revoluționarilor din Timișoara, care au mulțumit caransebeșenilor pentru sprijinul din urmă cu 28 de ani.
Puținii participanți la manifestările de comemorare s-au îndreptat apoi către monumentul de lângă Primărie, unde au depus coroane de flori, iar mai apoi către monumentul din fața fostului sediu al Miliției, unde au depus flori în memoria celor căzuți și a avut loc o slujbă de pomenire a acestora.“
Sursa: http://www.caon.ro/28-de-ani-de-la-revolutie-dezamagiri-si-speranta/1956789
