40 de ani fără jurnalistul caransebeşean Constantin Galescu

 


Cine studiază istoria presei din Banat descoperă personalități care au avut un rol deosebit atât în cadrul meseriei de ziarist, cât și în privința locului în care au trăit, au scris și pe care jurnaliştii l-au promovat prin ziare și reviste. Un astfel de om a fost și Constantin Galescu, ziarist, autor de versuri și proză, care a scris mai bine de 10 ani la ziarul „Flamura” și care a lucrat la Stația de radioficare din Caransebeș.
În cadrul proiectului „Oameni de seamă ai Banatului”, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, în colaborare cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, a organizat joi, 15 aprilie, la sediu, expoziția cu titlul „Constantin Galescu, publicist – In Memoriam (1935-1981)”, gazetar de la a cărui trecere în nefiinţă s-au împlinit în acea zi 40 de ani.
La manifestare au participat foşti şi actuali ziarişti, scriitori, oameni de cultură din Caransebeş şi din judeţ, consilieri locali, precum şi rude ale celui comemorat.
După ce managerul muzeului, Dacian Rancu, şi administratorul municipiului, Florin Bogdea, cel care l-a reprezentat pe primarul Felix Borcean la această manifestare, le-au adresat oaspeţilor cuvinte de bun-venit, a vorbit Cornel Galescu, fiul celui comemorat, el fiind în prezent consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
„Trebuie să vă fac o destăinuire: am constatat că eu aş putea vorbi despre orice subiect cu inima largă şi fără emoţii, mai puţin însă despre tatăl meu. Pentru mine, imaginea şi personalitatea sa au fost întotdeauna un subiect tabu. Dacă vreţi, aş putea să fac o comparaţie îndrăzneaţă – dacă Nichita Stănescu spunea că nu poate să vorbească cu inima largă despre Mihai Eminescu, pentru că este prea sensibil, eu aş putea spune că pe acelaşi palier de emoţie se află şi subiectul tatăl meu. Spun asta pentru că, iată, au trecut 40 de ani de la moartea sa, şi mă gândesc şi acum că este şi a fost un vis urât acela în care a dispărut din familia noastră. Dacă m-aş trezi într-o dimineaţă şi aş vedea că intră pe uşă, aş considera cumva că lucrurile reintră în normalitate. Aveam 16 ani în clipa în care l-am pierdut şi mulţumesc pentru faptul că am crescut într-un mediu de iubire şi de autoritate, exact ceea ce stă la baza unei educaţii echilibrate. Mă gândesc la faptul că era un om cu vocaţia iubirii şi, dincolo de talentul său literar şi de vocaţia scrisului, cred că acest aspect ar putea fi primordial – vocaţia iubirii faţă de familie, faţă de prieteni, faţă de natură şi faţă de viaţă, în general”, a spus Cornel Galescu.
Acesta a adăugat că, la ora actuală, nu există o carte tipărită cu schiţele, nuvelele sau romanele la care a lucrat tatăl său, ci doar caietele pe care familia le-a adus pentru a fi expuse la muzeu şi care conţin lucruri emoţionante legate de Caransebeş, de Timiş şi de Teiuş, sentimentul de patriotism local fiind un alt obstacol în calea realizării sale profesionale la un alt nivel decât s-a întâmplat, amintindu-şi că tatăl său a avut posibilitatea să rămână ca reporter în Bucureşti, dar a fost mult prea legat de oraşul Caransebeş şi de oamenii locului.
Constantin Galescu s-a născut la Caransebeș, în data de 1 mai 1935, fiind al patrulea copil al familiei Nicolae și Cornelia Galescu. Tatăl său s-a stins din viață la vârsta de 46 de ani, în urma unei boli incurabile, astfel că fiul Constantin rămâne orfan de tată la vârsta de 3 ani.
Din fragedă pruncie se arată pasionat de cărți și de poveștile depănate de frații săi mai mari.
Mai târziu s-a atașat de cinematograf și de spectacolele care rulau în acea perioadă în orașul Caransebeș. „Pentru cinematograf fugeam de acasă, eram în stare să cerșesc numai să pot asista la câte-o reprezentație”, avea să menționeze, mai târziu, în una dintre scrierile autobiografice.
În anii războiului, mama sa, Cornelia, se îmbolnăvește de tifos și este internată în spital, iar frații mai mari sunt dați ca ucenici în diferite meserii. Constantin rămâne singur cu atât mai mult cu cât este obligat să întrerupă școala din cauza bolii molipsitoare a mamei. „Rătăceam singur, flămând și zdrențuros, pe străzile orașului”, scrie la un moment dat Galescu.
În 1947 termină școala primară și, la sugestia directorului unităţii de învăţământ, mama sa care, în urma bolii, a rămas fără auz, îl înscrie la gimnaziu. La 11 ani visa să ajungă medic, din dorința de o vindeca pe mama sa.
A fost numit președintele Cercului literar al școlii. În 1952 se înscrie la Liceul Sportiv din Timișoara, iar în 1956 la Facultatea de Ziaristică din București. Este angajat ca redactor la o revistă pentru copii și tineret în cadrul Casei Scânteii și corespondent permanent pe zona de Vest a țării.
Este atras tot mai mult de literatură, astfel că începe să scrie primele versuri și are, totodată, încercări în proză.
În 1957 revine la Caransebeș și se angajează ca redactor-șef la Stația de radioficare, iar patru ani mai târziu, în 1961, publica schița „Împăcare”, în revista „Scrisul Bănățean”, obținând premiul I, numele său apărând alături de cele ale lui Tudor Arghezi, Eugen Jebeleanu, Eusebiu Camilar și alții. Tot atunci devine membru în Cenaclul „Nicolae Labiș” din Oțelu Roșu și mai apoi în Cenaclul „Ioan Slavici” din Caransebeș.
În 1963 publică schițele „O repriză de Gândire” și „O discuție în familie”. Tot atunci este angajat director la Clubul Muncitoresc din Oțelu Roșu. Este premiat pentru cel mai bun reportaj în întrecerea corespondenților voluntari din Banat.
În 1964 scrie piesa de teatru „Bârfitorii”, iar un an mai târziu, în 1965, se înscrie la Facultatea de Filosofie, la care renunță după doi ani, dar în 1966 se înscrie și la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o după cinci ani.
În anul 1967 devine redactor la ziarul „Flamura” din Reșița, unde, trei ani mai târziu, devine redactor principal.
Constantin Galescu este reprezentant al presei de după apariția județului Caraș-Severin, în 1968, spune publicistul Gheorghe Jurma.
Omagierea unui ziarist este un lucru ce se întâmplă destul de rar în județul Caraș-Severin, spune şi Jenică Munteanu, cel care l-a cunoscut pe Constantin Galescu atunci când a venit în redacția ziarului „Flamura”.
Nicolae Sîrbu spune că l-a găsit pe Constantin Galescu la „Flamura” în 1972, şi era dintre cei bine înfipți în redacție. L-a impresionat siguranța lui și puterea de a aborda mai multe genuri gazetărești cu o lejeritate și cunoaștere aparte a oamenilor din zona Caransebeșului.
În 1971 devine membru al Uniunii Ziariștilor din România și, timp de 10 ani, semnătura sa apare în fiecare număr al ziarului „Flamura”, la rubricile Reportaje, Foiletoane și Sociale.
Cu emoție povestea despre Teiuș, despre dealurile și munții din jur, despre Timișul pe malurile căruia rătăcea melodramatic în anii tinereții.
Scria despre oameni și locuri, despre curiozități, despre fapte și știri, şi toate prindeau formă sub condeiul său. Adună în pagini de caiet schițe și proze, încercări de romane inspirate în general din propria-i biografie.
A avut relații de prietenie cu Sorin Titel, George Suru, Horia Pătrașcu, Petru Vintilă, Horia Vasilescu, Nechifor Mihuța și alții.
După atâția ani, e greu de vorbit despre complexitatea omului Constantin Galescu, însă Mihail Rădulescu nu poate uita întâlnirile pe care le-a avut cu acesta pe vremea când era student și se întorcea în Caransebeș pentru ședințele literare care aveau loc la Casa de Cultură.
Mircea Socaciu a fost prieten cu Constantin Galescu din copilărie, locuind pe aceeași stradă, un om de care-și aduce aminte cu plăcere și datorită căruia ani mai târziu l-a căutat pe alpinistul Cornel Galescu, fiul lui Constantin Galescu, alături de care a pus bazele Clubului Montan Caransebeș.
În încheiere, a rulat un film documentar despre viaţa şi activitatea lui Constantin Galescu, iar cei prezenţi în sală au vizitat expoziţia cu obiecte care i-au aparţinut fostului jurnalist, precum şi ziare în care acesta a publicat în perioada în care a activat în presă.
Și acum, la ani distanță, în sertare ascunse găsim caiete de suflet și dor, talent și emoție, care poartă peste ani amprenta unei certe valori a celui care a fost Constantin Galescu, omul care s-a stins din viață în 1981, într-o zi de 15 aprilie, în urma unui tragic accident, dar care a lăsat în urma lui o familie frumoasă, care l-a iubit și prețuit.
Sonia BERGER

Sursa: https://www.7-zile.com/40-de-ani-fara-jurnalistul-caransebesean-constantin-galescu/