Get Adobe Flash player

A plecat și Dena! Vine managerul de la Orșova, Adrian Cican!

CARANSEBEȘ – Aproape 10 luni a rezistat Octavian Dena în funcția de manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș. Acesta și-a înaintat miercuri demisia din funcție, solicitând încetarea contractului de management din cauza unor probleme personale.
 
Dena a avut astăzi, de urgență, o întâlnire cu medicii din spital, pe care i-a anunțat de decizia sa, iar în cursul acestei după amiezi primarul Felix Borcean a prezentat un alt interimar, în persoana managerului Spitalului Orșova, Adrian Cican. În spațiul public, dar și în spital, Octavian Dena era tot mai contestat, din cauza unor măsuri considerate nepopulare printre cadrele medicale.

Despre noul manager, primarul Felix Borcean a declarat că a acceptat fără nicio reticență funcția, chiar dacă pentru moment doar interimar. „Este exact profilul pe care mi-l doresc pentru funcția de manager al spitalului din Caransebeș. Este al cincilea manager în mandatul meu, sper să fie și ultimul, pe o perioadă cât mai îndelungată. Sper ca managerul și echipa din spital să ajungă la un numitor comun”.

Noul manager interimar, un om cu rezultate foarte bune la Spitalul Orășenesc Orșova, anunță măsuri chirurgicale pentru spitalul caransebeșean. „Cunosc situația spitalului din Caransebeș, aici trebuie făcut un act de chirurgie precisă și rapidă, nu există varianta peste două luni. Ambulatoriul și partea de laborator trebuie aduse nu repede, foarte repede, ceea ce am făcut foarte bine la Orșova”.

Vom reveni și cu alte amănunte legate de planurile noului manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Adrian Cican, spital care se află într-o situație financiară foarte dificilă, cu datorii de peste 10 milioane de lei la diverși furnizori!

R.M.

Sursa: http://www.caon.ro/a-plecat-si-dena/