Acum când vorbim, Cican e manager! Grozăvescu a demisionat!

În schimb, un alt răspuns, tot al Ministerului Sănătății, de vinerea trecută, prin care se comunica Primăriei că Ordonanța 70, pe baza căruia a fost emis ordinul de ministru prin care medicul Călin Grozăvescu a fost numit manager interimar, este încă în vigoare și are efect de lege, nu a fost luat în considerare.

„Joia trecută l-am invitat pe dl Cican la Caransebeș pentru a fi repus în funcție. Ne-am lovit de refuzul pertinent al lui Călin Grozăvescu. A apărut acest răspuns al MS care confirma că din 18 mai ministerul nu mai are aceste atribuții de numire sau revocare din funcție a managerilor de spitale. Am avut o discuție foarte aplicată și serioasă cu Adrian Cican și Călin Grozăvescu, concluzia fiind că soluția Cican este cea mai corectă, motiv pentru care Grozăvescu ne-a propus ca variantă demisia lui începând de astăzi, trebuie să remarc fair-play-ul de care a dat dovadă. Demisia a fost înaintată MS și Instituției Prefectului. Din punctul meu de vedere, MS și-a exprimat un punct de vedere clar în acel răspuns către CJ Argeș, s-a exprimat și vineri într-un punct de vedere foarte complicat pe care nu l-am înțeles, adică sunt două răspunsuri diametral opuse în situații similare. De ce? Pentru că este mai puternic PSD în Argeș și aici PNL? Cea din Argeș e prima pe care am primit-o și se mulează perfect pe dispoziția mea din data de 21 mai, dispoziție care nu a fost atacată de prefect”, a spus primarul Caransebeșului.

Edilul nu e însă chiar sută la sută sigur că Adrian Cican va și rămâne manager al SMUC. Borcean a adăugat că nu l-a constrâns în nici un fel pe Călin Grozăvescu să demisioneze.

„Mă pot aștepta la orice, sunt curios să vedem dacă va mai exista încă un pas că deja devenim ridicoli. Mai mult, ne-am trezit și cu Poliția acolo, care văzând că nu există nicio violență, eram niște oameni care discutam la masă, au zis <<nu este treaba noastră, sunt chestiuni interne, noi ne retragem>>. Nu știu cine i-a chemat sau cine i-a trimis, nu vreau să fac speculații, a fost un moment destul de lung după scrierea demisiei în care Călin a plecat din birou și s-a întors, și-a menținut poziția, e adevărat. Nu a fost constrâns, că nu am cum să constrâng pe cineva să-și dea demisia, atât eu și cu atât mai puțin Cican. Dumnealui, din motive de sănătate, pertinente, a spus că e cea mai bună variantă”, a concluzionat Felix Borcean.

Primarul s-a mai referit și la situația ambulatoriului, însă asupra acestui subiect vom reveni.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/acum-cand-vorbim-cican-e-manager-grozavescu-a-demisionat/2375768/

[the_ad id=”8461″]