Adrian Dumbravă: În 2024 ne bazăm pe 10 milioane de lei pentru investiții la spital!

„Banii sunt aprobați, noi urmează să-i folosim pentru spital. 2 milioane de lei din cele 6,1 milioane sunt pentru reparații în spital, iar restul pentru aparatură. Noi am trimis o listă cu aparatura necesară, pe care am extras-o dintr-un necesar mare, aparatură foarte utilă pentru anumite secții, nu sunt chiar toate cuprinse, dar încercăm să mulțumim pe toată lumea. Mă bucur pentru această finanțare, chiar dacă până mai ieri nu aveam certitudinea că va veni, pentru că așa sunt eu, mai rezervat, dar iată că vestea e una bună și sper ca lucrurile să se desfășoare cât mai rapid, iar pacienții să se bucure de aceste îmbunătățiri în spital. Ce e concret, e concret, avem 6,1 milioane de lei astăzi!”, a precizat Dumbravă.

Acesta așteaptă încă vești despre milionul de lei alocat spitalului din Caransebeș printr-un amendament la Legea bugetului depus de parlamentarii liberali cărășeni. Managerul SMUC nu exclude nici veniturile proprii, după ce situația financiară a spitalului caransebeșean s-a îmbunătățit simțitor, astfel că sunt semne bune pentru pacienții care apelează la serviciile unității sanitare. „Avem promisiunea acelui milion de lei, pentru că nu l-am regăsit deocamdată în buget, nu știu de ce se întârzie, cu acel milion alocat prin implicarea parlamentarilor liberali sunt 7 milioane. Noi am prevăzut și din venituri proprii încă 1 milion de lei, pentru că avem o situație stabilă financiar, mai ales pentru reabilitarea completă a blocului operator, și ne mai bazăm, conform previziunilor noastre, pe încă 4-5 milioane de lei, o să vedem, dacă-i primim, unde-i vom aloca și când. În total, anul acesta, în mintea mea sunt peste 10 milioane de lei pentru investiții, un lucru extraordinar. Suntem optimiști!”, ne-a declarat Dumbravă.

Potrivit managerului, primirea acestor finanțări nu ar trebui să afecteze proiectul mare de reabilitare și modernizare a spitalului, la care primăria lucrează pentru obținerea a cel puțin 50 de milioane de euro: „Nu cred că va afecta proiectul mare de 50 de milioane de euro, sunt surse separate de finanțare, dacă noi ne facem temele bine pentru acest proiect grandios, de reabilitare totală. Ca o paranteză, a fost proiectul care m-a făcut să rămân la spital!”

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/adrian-dumbrava-in-2024-ne-bazam-pe-10-milioane-de-lei-pentru-investitii-la-spital/2418102/