Get Adobe Flash player

Alin Artimon: Trei puncte necesare pentru mai multa liniste

Scris de Sorin Rogoz – CARANSEBEȘ – După victoria clară obținută la Oradea, în disputa cu F.C. Bihor, scor 3-0, antrenorul echipei FC Caransebeș, Alin Artimon, a avut motive de satisfacție și rămâne încrezător în ceea ce privește salvarea grupării gugulane de la retrogradare.
Am făcut un joc bun, consistent, pe care l-am controlat în mare măsură, e adevărat şi cu ajutorul scorului deschis destul de repede. Am recuperat punctele pierdute acasă, iar rezultatul acesta ne dă mai multă linişte pentru ultimele două meciuri. Urmează o partidă în care, matematic, putem închide tot. Sper să tratăm jocul la fel ca pe cel de la Oradea. Câştigul mare nu sunt cele trei puncte, ci e grupul pe care l-am regăsit după o perioadă destul de tulbure. Vestiarul e plin, în sfârşit! Vreau să transmit respectul meu antrenorilor şi jucătorilor de la FC Bihor, îl merită pe deplin pentru modul în care duc situaţia actuală, şi sper că aceia care pot decide să nu lase clubul să iasă dintr-un circuit pe care îl merită cu prisosinţă”, a declarat la conferinţa de presă Alin Artimon.

 

Lasă un răspuns