Altă față pentru clădirile din centrul Caransebeșului?

Zilele trecute, în plenul legislativului local, s-a ridicat din nou problema spațiilor pe care Primăria Caransebeș le deține în zona centrală, care arată rău și dau o imagine dezolantă zonei, în contrast cu cele de pe partea cealaltă a centrului, cum ar fi sediul Episcopiei sau Grădinița PP2. „Care mai este situația cu apartamentele acelea de pe centru, de vizavi de Episcopie, care sunt o ruină și ne fac orașul de rușine, au început lucrările? Era prevăzut în buget că noi investim niște bani acolo”, a spus liberalul Puiu Paica, secondat de Dragoș Curelea (USR Plus): „Îmi aduc aminte că am și votat 100.000 de lei în bugetul de anul acesta”.

Viceprimarul Bebe Pasere a oferit explicațiile necesare, potrivit acestuia chestiunea clădirilor din centru aflându-se deja în atenția administrației locale. „În legătură cu apartamentele, am început documentația, că acolo era o nebunie, nu aveam apartamentări, suntem în discuții cu cineva să ne facă proiectarea, acolo fiind clădiri monument istoric, e puțin mai complicat, nu e o lucrare care se face într-o lună. Deci anul acesta demarăm achiziția și apoi vom începe proiectarea, mai departe cât durează nu mai ține de noi, e vorba de avize de la Cultură, nu ține numai de noi, dacă țineau doar de noi le făceam. Până se termină anul, vom avea o firmă care să se ocupe de proiectare”, a explicat edilul.

Răspuns care i-a mulțumit deocamdată pe aleșii locali interesați de acest subiect. Nici un cuvânt însă despre celelalte spații care nu fac cinste zonei centrale, deținute de oameni de afaceri extrem de potenți financiar, precum patronul de la CFR Cluj sau cel al Emiliano Vest.

JCS-Răzvan Mihalcea

Sursa: https://caon.ro/alta-fata-pentru-cladirile-din-centrul-caransebesului/2391503/

 

Exit mobile version