CARAȘ-SEVERIN – Unul dintre ei, care se îndeletnicea cu traficul de droguri prin Spania, a fost prins la Caransebeș. Totul s-a întâmplat miercuri, când polițiștii de la Municipiu l-au prins pe bărbatul de 28 de ani, originar din Mehedinți, pe numele căruia fusese emis un mandat european de arestare!
Bărbatul era căutat de autoritățile din Spania, fiind condamnat pentru trafic de droguri la pedeapsa de 3 ani de închisoare. „Bărbatul a fost preluat de polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale și prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care a dispus reținerea acestuia. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, urmând a fi prezentat judecătorului de la Curtea de Apel Timișoara, în vederea dispunerii măsurii arestării preventive, până la finalizarea procedurilor de extrădare către autoritățile spaniole.“, transmite Poliția județului.
Alt „profesionist“, căutat prin Germania, s-a întors în țară, fiind prins joi, 19 octombrie, la Oțelu Roșu. Pe numele său era emis un mandat european de arestare de către nemți, fiind urmărit pentru infracțiuni contra persoanei, autoritățile judiciare din Germania dându-l „dispărut“ pentru cercetări. „Bărbatul a fost prezentat procurorului pentru dispunerea măsurii reținerii și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, până la dispunerea de măsuri în vederea extrădării către autoritățile din Germania!“, informează IPJ.
JCS-A.M.
More from my site
ATENȚIE! Se deschide baza SMURD la Caransebeș
Caransebeşeanul Andrei Ungur, secretar de stat în Guvernul Câţu
Metalul Resita la Slatina, FC Caransebes cu FC Mioveni
Din Centru în Teiuș! Patinoarul și Târgul de Crăciun își schimbă locația!
Mărţişoare pentru mai multă lumină
Biblioteca Colegiului Național Traian Doda a fost renovată!
