Autostradă în apropierea Caransebeşului


Într-o recentă conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, ministrul de Interne Marcel Vela a vorbit despre Programul de guvernare al PNL, intitulat „Dezvoltăm România“, care include și proiecte cu impact în zona județului Caraș-Severin și a Banatului.
Astfel, pe infrastructură feroviară au fost demarate lucrări noi pe calea ferată Arad – Timișoara – Caransebeş, suma alocată fiind de 7,3 miliarde de lei, și calea ferată Craiova – Caransebeş, valoarea lucrărilor ridicându-se la 11,2 miliarde de lei. Pentru sectorul rutier s-a alocat suma necesară pentru Autostrada Turnu Severin – Caransebeș – Lugoj, respectiv 6,5 miliarde de lei pentru 142 km.
Cele două planuri pentru infrastructură rutieră și feroviară reprezintă axa de dezvoltare și garanția că în următorii patru ani investitorii din România, dar și cei din alte ţări vor avea acces mai ușor în Banatul de Munte, iar cei care produc în Banatul de Munte vor avea acces mai ușor spre piețele de desfacere din România și din străinătate.
„Tot în plan economic avem și alte măsuri privind modernizarea drumurilor județene, extinderea rețelelor de gaz, apă și canalizare, investiții în infrastructură medicală, educațională şi sportivă. Autostrada care va lega A1 de Calafat va urma cursul actualului Drum European E70, în perioada următoare această autostradă urmând să fie supusă dezbaterii publice, apoi vor urma exproprierile şi tot ceea ce ține de alte lucrări. În acest sens, sunt deja alocate sumele pentru studiul de fezabilitate și proiect. A6 s-a oprit în Centura de la Lugoj de foarte mulți ani, iar de la Lugoj spre Orșova se circulă în vechile condiții binecunoscute. Noua autostradă ar veni de la Lugoj pe partea vestică a E70, iar înainte de Caransebeș va traversa zona colinară Zlagna, Valea Timișului, Vălișoara, Ilova spre Rusca Teregova, însă după acest traseu nu mai cunosc detaliile, pentru că totul e în funcție de relief și de resursele pe care le au la îndemână constructorii“, a mai spus Marcel Vela. (S. Berger)

Sursa: https://www.7-zile.com/autostrada-in-apropierea-caransebesului/