Avem vaccin dar cum ni-l facem?

În prima fază a campaniei de vaccinare se imunizează lucrătorii din sistemul medical şi din centrele de asistenţă. În faza a doua, vor fi vaccinate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, precum şi bolnavii cronici. În zilele următoare se va publica lista bolilor cronice care se încadrează pentru vaccinare în această fază. În ultima fază, serul salvator va fi la liber, adică se va putea vaccina orice cetăţean al ţării. Pentru toate fazele, persoanele care doresc să se vaccineze, trebuie să se programeze.

În faza 1, instituţiile din care fac parte angajaţii se ocupă de programare şi de solicitarea numărului necesar de doze. Pentru faza 2, doritorii au la dispoziţie mai multe modalităţi pentru a se programa. Persoanele care doresc să se vaccineze se vor putea programa on-line, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcțiilor de asistență socială din cadrul consiliilor locale. Online, programările se vor putea face prin intermediul site-ului https://vaccinare-covid.gov.ro, iar pentru programările telefonice se vor operaţionaliza call-center-uri care vor fi făcute publice înaintea începerii fazei 2.

Datorită faptului că faza 1 a vaccinării decurge într-un ritm mai alert decât cel preconizat, se ia în calcul ca faza 2 să înceapă mai devreme. În acest sens, în judeţul nostru, de săptămâna viitoare vor fi operaţionale toate cele 16 centre de vaccinareInstituţia Prefectului anunţând încă de ieri că numărul acestor centre va fi suplimentat la nevoie.

Publicăm încă o dată centrele de vaccinare din Caraş-Severin, urmând ca orice informaţie suplimentară care apare să o furnizăm la timp. Cele 16 centre de vaccinare pentru faza II sunt:

Reşiţa:
Sala de sport – Colegiul Naţional „Traian Lalescu”
Sala de sport – Colegiul Economic al Banatului Montan
Sala de sport – Liceul de Arte „Sabin Păuţa”
Sala de sport – Şcoala Gimnazială „Mihai Peia”

Localităţi deservite: Reşiţa, Lupac, Caraşova, Văliug, Brebu Nou

Ezeriş:
Centrul de permanenţă Soceni

Localităţi deservite: Ezeriş, Târnova, Brebu, Zorlenţu Mare, Fârliug

Caransebeş:
Sala de sport – Liceul Tehnologic „Dacia”
Sala de sport – Liceul Tehnologic „Decebal”

Localităţi deservite: Caransebeş, Turnu Ruieni, Buchin, Constantin Daicoviciu, Sacu, Păltiniş, Copăcele

Slatina Timiş:
Centrul de permanenţă Slatina Timiş

Localităţi deservite: Slatina Timiş, Domaşnea, Luncaviţa, Armeniş, Bolvaşniţa, Bucoşniţa, Teregova

Oraviţa:
Sala de sport – Liceul Tehnologic „Mihai Novac”
Sala de sport – Şcoala Gimnazială „Romul Ladea”

Localităţi deservite: Oraviţa, Naidăş, Grădinari, Vărădia, Sasca Montană, Răcăşdia, Ciclova Română, Ciuchici, Ciudanoviţa, Goruia, Ticvaniu Mare, Berlişte, Cărbunari, Forotic, Anina, Vrani

Bocşa:
Sala de sport – Liceul Tehnologic „Constantin Lucaci”
Sala de sport a oraşului Bocşa

Localităţi deservite: Bocşa, Ocna de Fier, Dognecea, Doclin, Berzovia, Ramna, Măureni, Vermeş

Băile Herculane:
Liceul „Hercules”

Localităţi deservite: Băile Herculane, Mehadia, Mehadica, Cornereva, Topleţ

Bozovici:
Centrul multifuncţional – Ambulatoriu Integrat

Localităţi deservite: Bozovici, Lăpuşnicu Mare, Bănia, Dalboşeţ, Lăpuşnicel, Prigor, Eftimie Murgu, Şopotu Nou, Iablaniţa

Moldova Nouă:
Ambulatoriu Integrat – Spitalul Orăşenesc

Localităţi deservite: Moldova Nouă, Socol, Pojejena, Coronini, Sicheviţa, Gârnic, Berzasca

Oţelu Roşu:
Sala de sport – Şcoala Gimnazială nr. 1

Localităţi deservite: Oţelu Roşu, Băuţar, Marga, Rusca Montană, Zăvoi, Glimboca, Obreja

JCS-N.C.

Sursa: https://caon.ro/avem-vaccin-dar-cum-ni-l-facem/2381517/

 

Exit mobile version