Banatul Caransebes a invins Dinamo

Banatul Caransebes a invins Dinamo

CARANSEBEŞ – Volei Club Banatul Caransebeș a reușit sâmbătă seara un meci excelent și a trecut în patru seturi de ocupanta ultimului loc al podiumului Diviziei A1, în fața a peste 900 de spectatori care i-au încurajat pe bănățeni pe toată durata partidei.

Echipa lui Pangarov și-au luat astfel revanșa după ce în meciul tur doar arbitrii au făcut ca Banatul să piardă. Sâmbătă, dinamoviștii au fost mai buni decât gazdele doar în primul set, pe care și l-au adjudecat la o diferență minimă, 25-23. În următoarele trei parțiale însă, Caransebeșul a fost vioara întâi.

Borota, Birău, Filip, Sormaz, Simovic, Vânătoru și Jovic nu le-au lăsat nicio șansă celor de la Dinamo și au câștigat la 17, 20 și 18, obținând astfel cea de-a patra victorie din acest retur.

„Un meci frumos și disputat, probabil că ne-am răzbunat un pic pentru ce s-a întâmplat în partida din tur, în care noi am fost ajutați de arbitri să pierdem două puncte. E un rezultat care pe noi ne ajută, ne menține pe locul 9, prin prisma rezultatelor sper să terminăm pe acest loc ca să jucăm cu un adversar accesibil în play-out, Steaua București. Azi am făcut diferența la dăruire și la concentrare pe toată perioada meciului, cred că și setul pe care l-am pierdut, l-am pierdut tot pe greșelile noastre, dar per total astăzi am fost peste Dinamo”, a spus, la final, unul din liderii din teren ai Banatului, exeprimentatul Laurențiu Vânătoru.

Din păcate, atmosfera frumoasă din tribune a fost umbrită de comportamentul unui oficial al celor de la Dinamo, Dan Drăgușin, aflat în stare de ebrietate, care a înjurat spectatorii gugulani. A fost nevoie de intervenția oamenilor de ordine și de cea a jandarmilor pentru ca dinamovistul să fie evacuat din sală.

Cu victoria de sâmbătă seara, caransebeșenii își păstrează poziția a noua în clasament și ar avea nevoie de măcar un punct în deplasarea din ultima etapă a sezonului regulat, de la Baia Mare, pentru a fi siguri că vor juca cu Steaua București în play-out.

Sursa: http://www.caon.ro/banatul-caransebes-a-invins-dinamo/1512039