Banatul Caransebes, invinsa la Simleul Silvaniei

Banatul Caransebes, invinsa la Simleul Silvaniei

Debut neconvingător pentru Volei Club Banatul Caransebeș în prima etapă a Diviziei A1. Cu obiectiv declarat locurile 1-5, bănățenii au pierdut la Șimleu Silvaniei, la fel ca și săptămână trecută în Cupă, scor 2-3, după un joc oscilant.

Elevii lui Pavel Craia nu au avut probleme în primul set pe care l-au controlat de la început și și l-au adjudecat cu 25-21. Au urmat însă două seturi în care jocul caransebeșenilor a fost de nerecunoscut, iar șimleuanii au reintrat în partidă și au trecut în avantaj pe tabelă. În setul al 4-lea, Birău și coechipierii săi au reînceput în forță iar tabela arăta la un moment dat 19-13 pentruBanatul Caransebeş.

A venit însă o nouă cădere de care băieții lui Mircea Abraham au profitat și au întors scorul 23-22. N-avea însă să fie final de set și meci, pentru că Borota, Oprișor și Lung au adus punctele necesare pentru 2-2 la seturi, scor 25-23. Ultimul act însă a fost controlat în totalitate de Phoenix, astfel că gazdele și l-au trecut în cont, 15-11.

„Nu ne-am regăsit, am avut sincope, un set bun, unul rău. Nu am mai greșit servicii ca săptămâna trecută, în schimb nu avem încă preluarea care trebuie, sper să meargă mai bine și blocajul de aici înainte. Șimleul a fost o echipă motivată, au câștigat, nu știu dacă nu și pe fondul jocului nostru prost”, a declarat, la final, antrenorul Pavel Craia.

„Preluarea noastră a fost puțin mai departe, au reușit să treacă peste noi în setul doi, a fost puțină degringoladă acolo iar în setul cinci au jucat mai bine. Nu au început prea bine dar pe fondul jocului nostru prost au revenit, au reintrat în joc și cred că au făcut cel mai bun meci al lor de până acum”, a spus și extrema Caransebeșului, Dan Borota. De partea gazdelor bucurie mare pentru primele puncte obținute în campionat.

„Chiar dacă sunt doar două puncte, sunt foarte importante, e o victorie de moral fiind prima etapă. Din fericire, victoria a fost de partea noastră astăzi”, a precizat și antrenorul Phoenixului, Mircea Abraham. Pentru Banatul Caransebeş urmează sâmbătă primul joc pe teren propriu în campionat în fața propriilor fani, adversari fiindu-le cei de la CSM București.

Sursa: http://www.caon.ro/banatul-caransebes-invinsa-la-simleul-silvaniei/1466377