Banatul Caransebes isi cunoaste primii adversarii

Banatul Caransebes isi cunoaste primii adversarii

Scris de S.M. – CARANSEBEȘ – La Federația Română de Volei s-a hotărât să se păstreze, în mare, sistemul de desfășurare din sezoanele trecute, primele patru clasate din campionatul precedent (reprezentantele României în cupele europene) vor fi exceptate de la primul tur (optimi de finală) și vor debuta abia în sferturi.

Astfel, gugulanii vor juca în primul tur cu echipa din Dej, în manșă unică, pe terenul echipei din Ardeal. Conform tabelei Berger, în programul Diviziei A1 pentru ediția 2016-2017 Banatul Caransebeș ocupă poziția a IX-a. Sistemul de desfășurare a Diviziei A1 s-a schimbat față de sezonul trecut, renunțându-se la play-off şi play-out. După disputarea celor 22 de partide din sezonul regulat, ocupantele locurilor 1-6 vor mai juca un mini-campionat de 10 etape, tur-retur, pentru a stabili campioana României și echipele calificate în Cupele Europene. La rândul lor, ocupantele locurilor 7-12 vor juca și ele un mini-campionat de 10 etape, tur-retur, pentru a stabili cele două echipe retrogradate în Divizia A2. Cele 12 formații își vor păstra punctajul acumulat însezonul regulat. Astfel, fiecare echipă va disputa câte 32 de meciuri în campionat. Prima etapă va avea loc pe 8 octombrie 2016. Banatul Caransebeș va juca la Ploiești și va deschide sezonul acasă, în etapa a II-a, cu echipa Arcada Galați.

Sursa: http://www.caon.ro/banatul-caransebes-isi-cunoaste-primii-adversarii/1646387