Bijuterie arhitecturală renovată pentru vârstnici

Bijuterie arhitecturală renovată pentru vârstnici

CARANSEBEȘ – Este vorba de Vila Popov, care se va transforma în centru de zi pentru persoanele vârstnice, grație unui proiect european. Primarul Felix Borcean a semnat vineri contractul de finanțare pentru proiectul „Înființare centru de zi pentru persoane vârstnice în municipiul Caransebeș”, în valoare de peste 5,2 milioane lei, fără TVA.
 

„Astăzi am semnat contractul de finanțare pentru înființarea centrului de zi pentru persoane vârstnice la Vila Popov. Pe lângă faptul că este un real beneficiu pentru persoanele cărora le este adresată această investiție pe fonduri europene, dar și cu o cofinanțare destul de importantă din partea comunității locale, Vila Popov este și una din bijuteriile arhitectonice ale municipiului Caransebeș. Aceasta necesita un proces amplu de renovare, mai ales că se află și într-o zonă deosebită din punct de vedere peisagistic, iar renovarea ei nu face decât să completeze aspectul deosebit al Teiușului”, a precizat edilul.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Municipiul Caransebeş fiind lider de proiect, iar Direcţia de Asistenţă Socială partener.

Vila Popov se află într-o stare avansată de degradare și a fost folosită de municipalitate în ultimii ani drept grădiniță și spațiu de locuit pentru diverse familii cu probleme sociale. Imobilul, una din cele mai reprezentantive clădiri istorice ale Caransebeșului, a aparținut, la începutul secolului trecut, fostului ministru bulgar de externe. A funcționat și ca pensiune de lux, cu terenuri de tenis și alte facilități, însă după 1944 a intrat într-un declin care a continuat până în zilele noastre.

R.M.

Sursa: http://www.caon.ro/bijuterie-arhitecturala-renovata-pentru-varstnici/2278094

 

Exit mobile version