Borcean a tras linie după primul an din al doilea mandat

La capitolul lucrări realizate din bugetul local, reabilitarea infrastructurii rutiere a fost principala preocupare, asfaltare realizându-se pe dâlma din Teiuș (plus trasare pistă biciclete), str. Antoniu Secvens, str. Pavel Chinezu, str. Padeșului, Aleea Sportivilor, str. Luță Ioviță (alei pietonale), Aleea Rapsodiei, str. Corneliu Baba (fosta Godeanu), Aleea Bujorului, str. Potocului (parțial), str. Baba Novac, str. Cpt. Aviator Damșescu, str. Dacilor, str. Crișan, str. Aeroportului, str. Cazărmii (alei între blocuri), str. Tudor Vladimirescu (parțial), str. Poiana, str. M. Sadoveanu (parțial), str. Țarcului, str. Balta Sărată, str. Piața 21 Decembrie 1989, str. Racoviței.

„De asemenea, au fost modernizate străzile Laurențiu Iancu, Nicolae Perescu și Pinilor, iar pentru Episcop N. Popeea și Al. I. Cuza, care vor urma să fie modernizate, s-a realizat proiectarea tehnică. S-a amenajat terenul sport (baschet, tenis de picior și badminton) în Parcul Teiuș, s-au achiziționat 9 module – locuri de joacă, din care 3 au fost amplasate în Orășelul Copiilor din Parcul Teiuș, iar celelalte urmează să fie amplasate în curtea interioara a unor grădinițe și în alte cartiere. Tot în Parcul Teiuș, am modernizat iluminatul public și s-au montat leduri pe dâlma pietonală și reflectoare cu lumini și leduri pe podul pietonal peste Timiș. La fel, am reabilitat podul pietonal peste Sebeș și am realizat iluminatul cu leduri. În mai multe cartiere din oraș s-au montat limitatoare de viteză, s-a modernizat intrarea în Pipirig și s-a amenajat scuarul din str. Luță Ioviță, iar fântâna centrală este în curs de finalizare”, a precizat Felix Borcean.

Sănătătatea, mediul și învățământul au reprezentat și ele priorități pentru administrația condusă de Borcean. „Reabilitarea acoperișului Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș e în curs de finalizare și tot pentru spital s-au achiziționat obiecte medicale în valoare de 100 de mii de lei. S-a schimbat acoperișul Școlii Gen. 8, s-a finalizat hala pentru produse lactate din Piața Gugulanilor, iar în ce privește deșeurile, s-au montat platforme subterane pe Aleea Bujorului, s-au achiziționat 100 de containere pentru deșeuri reciclabile, amplasate pe platformele din oraș, și poate cel mai important, am reușit eliminarea a 3 000 tone deșeuri de pe platforma Țiglărie, depuse de vechea conducere Transal. Nu în ultimul rând, s-a reușit amenajarea unui amplasament pentru depozitarea temporară a deșeurilor voluminoase și rezultate din demolări și a unei alte locații pentru selectarea și valorificarea deșeurilor reciclabile pe fracții. Iar pentru transportul public local s-a implementat sistemul de ticketing prin card”, a menționat primarul Caransebeșului.

Până la finalul anului urmează și alte investiții din bugetul local, precum reabilitarea a 8 străzi și a curții interioare a Colegiului C.D. Loga, instalarea sistemului de supraveghere video în municipiu (42 camere video), extinderea iluminatului public pe străzile Laurențiu Iancu și Carmen Sylva (Jupa), refacerea instalației electrice pe secția ATI a spitalului și reabilitarea unor saloane din spital.

Edilul a lăsat la final proiectele câștigate pe fonduri europene în perioada octombrie 2020 – octombrie 2021. „Este vorba de <<Helpcovid-19>> (spitalul modular); <<Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în municipiul Caransebeș>> – aparatură și materiale medicale; Realizarea studiilor pentru proiectul <<Sistem integrat de mobilitate urbană durabilă în municipiul Caransebeş: amenajarea pistelor pentru biciclete, modernizarea şi optimizarea reţelei de transport în comun şi a infrastructurii conexe>>; Realizarea studiilor pentru proiectul <<Revitalizare şi amenajare spaţii verzi în municipiul Caransebeş>>. Și mai avem și alte proiecte depuse pe fonduri europene sau alte fonduri externe în aceeași perioadă, mă refer la <<Creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic Dacia>>, Reabilitarea secției Neonatologie a Spitalului Municipal de Urgență și Reabilitarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 1. Pentru toate acestea merită felicitări întreaga echipă a Primăriei Caransebeș și a tuturor unităților subordonate!”, și-a încheiat primarul Felix Borcean bilanțul pentru primul an al celui de-al doilea mandat.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/borcean-a-tras-linie-dupa-primul-an-din-al-doilea-mandat/2389442/