Borcean e încrezător: Sinteticul de la Balta e pe drumul cel bun!

Borcean e încrezător: Sinteticul de la Balta e pe drumul cel bun!

CARANSEBEŞ – Prezent zilele trecute la un eveniment sportiv pe stadionul municipal din Teiuș, primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a venit cu noutăți în privința terenului sintetic pe care Guvernul, prin Compania Națională de Investiții, intenționează să-l realizeze în Balta Sărată.

Edilul este încrezător că baza sportivă va fi făcută, având discuții în acest sens chiar zilele trecute. „Acest proiect există, chiar astăzi (vineri, 23 august – n.r.) m-a sunat președintele AJF Caraș-Severin, Viorel Lolea, care era la București și am rezolvat o neclaritate, o neconcordanță care s-a ivit între actele trimise de noi, cred că acest proiect este pe drumul cel bun. Adică noi am depus toate documentele necesare, am oferit terenul, trebuia să fie doar un teren destinat unei astfel de activități, un teren fără sarcini, un teren în intravilan și am ales terenul din Balta Sărată, terenul secundar, de antrenament, fostul teren principal de acum 30-40 de ani, dar care va primi haine noi, va avea o imagine foarte bună, tribune, vestiare, gazon artificial și toate cele necesare, pentru un nivel de Liga 3 sau 4 cred că e foarte bun. Investiția este una guvernamentală, nu știu exact costurile proiectului”, a precizat primarul Caransebeșului.

R.M.

Sursa: http://www.caon.ro/borcean-e-increzator-sinteticul-de-la-balta-e-pe-drumul-cel-bun/2310272

[the_ad_placement id=”adsense-in-feed”]

Exit mobile version