Mai exact, prelungirea termenului până la care pot fi folosite taxiurile mai vechi de 10 ani, în condițiile în care a fost pandemie, iar producția de mașini a înregistrat un recul. Solicitarea a venit chiar în ultima ședință de consiliu local. „În pandemie fiind restricții, noi, transportatorii, am avut de suferit, n-am avut ce să plimbăm că erau restricții. Ne-a venit cumva Primăria în ajutor sau puteți să ne ajutați cumva? Măcar să ne ajutați până putem schimba mașinile, că în pandemie nu s-au produs mașini, nu aveam de unde să le cumpărăm, ne dădeau termen un an de zile până să ne vină mașină. Sunt încă mașini ok, dar au fost trase pe dreapta pentru că au trecut cei 10 ani și nu au putut să le schimbe, pentru că trebuie să aștepți până vine din fabrică mașina. Vrem să ne ajutați ca până vin mașinile noi din fabrică să prelungiți termenul în care putem folosi actualele mașini, chiar dacă sunt mai vechi de 10 ani”, a spus patroana unei firme de taxi.
Primarul Felix Borcean a explicat că nu are nimeni nimic cu taximetriștii, ba mai mult, dacă e legal, se poate prelungi termenul până la care mașinile pot fi folosite chiar dacă au peste 10 ani vechime. Dar și taximetriștii trebuie să respecte anumite reguli. „Dacă ne garantați că rămâneți 80 de taximetriști, da, sunt de acord. Normal, în Caransebeș, raportat la populație, ar trebui să fiți 80 de taxiuri. Vă plângeți că n-aveți locuri de parcare, păi n-aveți cum să aveți când sunteți 260. Ați avut pe cine plimba, lumea s-a mișcat și-n pandemie. Pandemie a fost toată lumea, și pentru hotelieri, ce să mai facem acum pentru dumneavoastră… Aveți datorii la parcări, până nu le achitați, nici noi nu putem veni cu facilități, dar sunt de acord cu prelungirea termenului dacă e legal”, a fost poziția edilului față de chestiunile ridicate de patroana firmei de taxi.
Până la urmă, consilierii au căzut de acord că, în cazul în care taximetriștii pot face dovada că au început procedurile pentru achiziționarea vehiculelor noi, se poate prelungi autorizația până la sosirea autoturismelor. Ceea ce s-ar putea reglementa chiar în ședința de consiliu local de săptămâna viitoare, când pe masa aleșilor locali se va afla un proiect de hotărâre în acest sens.
JCS-R.M.
Sursa: https://caon.ro/borcean-intinde-o-mana-taximetristilor-cu-masini-vechi/2401418/