Borcean vrea sa scape de griul blocurilor

Borcean vrea sa scape de griul blocurilor

Scris de Răzvan  Mihalcea – CARANSEBEŞ – Așa cum au căzut de acord zilele trecute, primarul Caransebeşului și mai mulți locatari ai blocurilor din zona centrală a municipiului s-au așezat la masa dialogului pentru demararea unui proiect de eficientizare energetică a imobilelor respective.

De această dată, edilul a fost secondat de reprezentanții Serviciului Proiecte și Programe Europene, care le-au prezentat locatarilor ce presupune un asemenea proiect, ce lucrări se pot realiza, care sunt pașii care trebuie făcuți și ce costuri ar avea de suportat aceștia în calitate de beneficiari.

„Cred că în afară de lift, restul tot poate fi făcut la aceste blocuri. Legat de costuri, nu vă va costa nimic în cazul în care proiectul nu va fi finanțat, doar noi o să avem costuri pentru proiecte, studii, expertize. Aveam impresia că o să coste prea mult pentru un oraș gen Caransebeș, dar am discutat la ADR Vest și nu cred că ar fi costuri de nesuportat, cred că merită investiția. Iar contribuția dumneavoastră se poate achita și în rate pe care le stabilim de comun acord.Am exemplificat, la un proiect de 100 de mii de euro, varianta minimă, contribuția dumneavoastră ar fi de 353 de euro. Ca să vă dau un exemplu trăit în aceste zile, am fost în Pipirig la o asociație de proprietari care are probleme cu acoperișul și doar acoperișul i-ar costa în jur de 700 de euro de familie. Va fi un proiect pilot și sper să convingem și alte asociații, mai ales dacă se merge pe costuri mici și finalitatea va fi una și peisagistică, și de eficiență termică. Dorința mea ar fi să mai schimbăm culorile blocurilor din Caransebeș, sunt urâte, am fost în alte orașe, există combinații mult mai frumoase decât ceea ce avem noi, sper să schimbăm puțin fața Centrului Civic. Dar să nu vindem pielea ursului din pădure, să luăm pas cu pas proiectul“, le-a spus primarul Felix Borcean oamenilor.

„Am trecut prin acțiunile sprijinite de program, ca oamenii să înțeleagă ce anume se va face în cazul în care proiectul va primi finanțare și să se gândească dacă se potrivește cu ceea ce au dânșii nevoie. Am discutat și de contribuția financiară care va trebui suportată de proprietari, am explicat cum se împarte între Primărie și proprietari această contribuție, locatarii s-au arătat deschiși. Avem la dispoziție doar câteva luni să depunem proiectul, sperăm să putem ajuta și să avem succes cu acest proiect”, a precizat și Gabriela Bănăduc, șefa Serviciului de Proiecte și Programe Europene.

Locatarii s-au declarat mai mult decât mulțumiți de un asemenea proiect. „Cred că 85 la sută dintre noi sunt de acord. Costurile sunt destul de convenabile, poate reușim chiar să-i convingem pe toți din bloc să fie de acord, ar fi extraordinar dacă s-ar realiza acest proiect”, a spus Ilie Cizmariu.

Ca atare, cele două părți au convenit să demareze formalitățile necesare pentru demararea depunerii proiectului și să se întâlnească din nou în data de 2 noiembrie. „În principiu, avem nevoie pentru început de tabelul cu acordul proprietarilor asupra investiției, iar apoi când vom avea și o sumă va trebui să încheiem un contract între Primărie și asociațiile de proprietari, unde se vor stipula toate condițiile”, a mai adăugat și Andreea Boșneag, de la Proiecte și Programe Europene.

Sursa: http://www.caon.ro/borcean-vrea-sa-scape-de-griul-blocurilor/1919146